Ruşii au ambiţii mari: 1000 de maşini care se conduc singure în următorii doi ani

Autor: Marius Vișan 19 aug. 2019 Știri auto
Ruşii au ambiţii mari: 1000 de maşini care se conduc singure în următorii doi ani

Compania Yandex, echivalentul rusesc al Google, a declarat că are în vedere extinderea flotei de autovehicule autonome cu până la 1.000 de maşini în următorii doi ani, pentru a accelera testele acestei tehnologii, scrie reuters.com.

Yandex speră să înceapă testarea a peste 100 din automobilele sale care se conduc singure până la sfârşitul acestui an. Are deja o flotă de 90 de maşini, dintre care 35 se află pe drumurile din Moscova. La bordul fiecăreia se află câte un inginer Yandex.

„Planificăm să creştem în continuare flota, cu până la o mie de maşini. Putem produce prima mie destul de repede, în decurs de un an şi jumătate sau doi”, a declarat Dmitry Polishchuk, şeful diviziei de maşini autonome al Yandex.

Yandex nu a dezvăluit cât a investit în această tehnologie, însă Polishchuk a spus că o singură maşină costă 6,5 milioane de ruble (98.000 de dolari). El a spus că preţul a scăzut de la 9,5 milioane cât i-au costat construirea prototipului. 

Compania rusească Yandex a intrat pe piaţa din România printr-o aplicaţie de taxi numită Yango. Yandex oferă acest serviciu în 300 de oraşe din 15 ţări, fie sub numele Yandex taxi, fie Yango. Intrarea pe piaţa din România a avut loc în luna iulie a acestui an. Compania a preluat în 2017 operaţiunile Uber din Rusia, dar şi din alte foste state URSS.  Potrivit companiei, peste 900.000 de şoferi sunt conectaţi la aplicaţia Yango în toată lumea, iar peste 36 de milioane de clienţi au beneficiat de serviciile lor.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide