Sălciile energetice plantate pentru a proteja şoselele de zăpadă, distruse de agricultori

Autor: Iulian Dnistran 05 ian. 2015 Știri auto
Sălciile energetice plantate pentru a proteja şoselele de zăpadă, distruse de agricultori

Administratorul public al judeţului Arad, Cristian Drăgan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că 80 la sută din sălciile plantate în decembrie 2013 pe marginea unui drum intens circulat pentru a proteja şoseaua de zăpada viscolită au fost distruse în timpul lucrărilor agricole.

„În timpul lucrărilor agricole care au avut în 2014, sălciile au fost călcate de utilaje sau erbicidate. Au fost compromise 80 la sută din plante, ceea ce înseamnă o pagubă de 400.000 de lei pentru Consiliul Judeţean, care a investit 500.000 de lei în acest program”, a declarat Drăgan.

El a precizat că a fost depusă o plângere la Poliţie, prin care se cere identificarea proprietarilor terenurilor arabile pe marginea cărora erau plantaţi butaşii.

„Sperăm să recuperăm această pagubă importantă, iar la primăvară să putem replanta sălciile pe marginea drumului”, a mai spus Drăgan.

 

Conducerea CJ Arad anunţa, în decembrie 2013, că a plantat sălcii energetice pe o distanţă de 20 de kilometri pe marginea drumului judeţean Semlac-Şeintin-Nădlac, scopul fiind atât crearea unei “perdele” de protecţie împotriva zăpezii viscolite, cât şi valorificarea lemnului.

Citeşte mai departe pe Mediafax.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide