Şefii Volkswagen au fost puşi sub acuzare în Germania pentru manipularea pieţei bursiere

Procurorii germani au anunţat marţi că i-au pus sub acuzare pe şeful VW , Herbert Diess, pe preşedintele consiliului director al Volkswagen Hans Dieter Pötsch, precum şi pe fostul CEO Martin Winterkorn.

Şefii Volkswagen au fost puşi sub acuzare în Germania pentru manipularea pieţei bursiere Şefii Volkswagen au fost puşi sub acuzare în Germania pentru manipularea pieţei bursiere

Herbert Diess, Martin Winterkorn şi Hans Dieter Pötsch sunt acuzaţi că în mod intenţionat nu i-au informat la timp pe investitori de impactul financiar al scandalului Dieselgate. În felul acesta, ei ar fi influenţat preţul acţiunilor companiei.

Avocatul lui Diess, care a venit la VW abia în 2015, după retragerea lui Winterkorn, susţine că directorul general nu ar fi putut anticipa turbulenţele de pe pieţele financiare şi şi-a efectuat în continuare atribuţiile. 

Avocatul lui Pötsch respinge acuzaţiile ca nefondate. Clientul să era, în momentul izbucnirii scandalului, şeful operaţiunilor financiare (CFO) al Volkswagen şi nu ar fi putut prevedea că manipularea emisiilor s-ar fi făcut deliberat şi nici sancţiunile financiare impuse de autorităţile americane.

Winterkorn a demisionat la câteva zile după izbucnirea scandalului. În 2017, el le-a declarat autorităţilor că nu a ştiut mai devreme de manipularea emisiilor, iar informaţiile esenţiale, care să-i fi permis să ia măsurile adecvate, au ajuns la el doar când era prea târziu.

După ce oficialii VW au recunoscut falsificarea rezultatele testelor antipoluare, acţiunile grupului german au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu până la 37%. Dacă investitorii ar fi ştiut din timp de manipularea emisiilor, ei ar fi putut să-şi vândă mai devreme acţiunile sau nu ar fi făcut achiziţii, au argumentat reclamanţii.

Investigaţia deschisă de autorităţile germane scade şansele Volkswagen de a câştiga un proces cu acţionarii companiei, în care aceştia cer 9 miliarde de euro despăgubiri  pentru aceleaşi acuze.

Acuzaţiile de manipulare a pieţei de capital sunt rare în Germania, iar procurorii nu au avut prea mult succes. Fostul CEO al Porsche Automobil Holding, Wendelin Wiedeking a fost achitat în 2016 de acuzaţii similare, la fel ca şi fostul CFO al companiei, Holger Haerter. Acelaşi avocat care s-a ocupat de cei doi a devenit şeful departamentului Legal al grupului Volkswagen şi se va folosi de experienţa sa în domeniu pentru a-i apăra pe şefii companiei.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.