Strat nou de zăpadă pe Transalpina. Utilajele curăţă drumul – VIDEO

Strat nou de zăpadă pe Transalpina. Utilajele curăţă drumul – VIDEO

Autor: Mediafax acum 8 luni Știri

Drumarii din judeţul Gorj intervin, marţi, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Naţional 67 C – Transalpina, în staţiunea Rânca, după ce a nins, stratul nou depus fiind de aproximativ trei centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traficul rutier pe DN 67 C se desfăşoară, marţi, în condiţii de iarnă. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, drumarii acţionează cu două utilaje şi împrăştie material antiderapant pe carosabil, în zona montană Rânca, judeţul Gorj.

 

„Prognoza era cu ninsoare în perioada aceasta, dar de la 2.800 de metri, nu de la 2.500. A nins, e vânt puternic în continuare, de la kilometrul 24, undeva sub releu, e zăpadă adusă de vânt în continuare pe drum. Acţionăm cu utilaje, cu material antiderapant, pentru că este şi foarte frig. Se circulă în condiţii de iarnă până la Rânca. Drumul îl menţinem negru, intervenim, să nu îşi facă probleme cei care vor să vină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

Acesta a precizat că în unele zone stratul de zăpadă are chiar şi cinci metri.

„Este alb, este frumos, este de săniuţă, nu ştiu dacă şi de schiuri. Noi voiam să pregătim, după Paşte, deszăpezirea pe Transalpina, din păcate orice încercare în perioada aceasta este în zadar. Aşteptăm să fie condiţiile prielnice, să putem să rezolvăm şi această problemă. Zăpada este foarte mare şi riscul să alunece de pe versanţi, grohotiş, în drum, este mare. Sunt zone unde zăpada are un metru, doi, cinci metri, în decor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

Şoferii sunt sfătuiţi să aibă autovehiculele echipate corespunzător.

 



Comentarii
Inchide