Studiu: Şoferii din Europa, mai neglijenţi cu întreţinerea anvelopelor

Autor: Tudor Rus acum 7 ani Știri

Studiul se bazează pe datele obţinute din verificarea gratuită a unui eşantion de 28.000 de anvelope pe durata anului 2012, în urma căreia specialiştii au descoperit că 78% din vehicule prezentau anvelope umflate sub limita normală în vreme ce un sfert au fost echipate cu anvelope uzate mai mult decât specifică legile în vigoare.

Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât numărul neregulilor în ceea ce priveşte anvelopele este în creştere cu 25% faţă de 2011. Singura explicaţie pe care experţii o pot da în momentul de faţă este cea a crizei globale care îi face pe consumatori mai puţin dornici să investească în consumabile – în cazul de faţă, anvelope.

Mai mult, preţurile carburanţilor aflate în continuă creştere îi obligă pe şoferi să-şi lase maşinile acasă sau să circule mai puţin cu ele şi implicit să le verifice starea de funcţionare mai rar.

Condusul cu anvelope umflate sub limita normală de siguranţă nu este doar o practică periculoasă. Aceasta implică irosirea carburantului şi creşterea emisiilor de dioxid de carbon, efecte care ar putea fi uşor evitate prin verificări regulate. În mod ideal, şoferii ar trebui să-şi verifice anvelopele o dată pe lună şi cât timp fac asta să fie atenţi la gradul de uzură al anvelopei. Unii tind să uite că rularea cu anvelope umflate sub limită sau puternic uzate influenţează manevrabilitatea şi frânarea”, a declarat Jake Ronsholt, General Manager Corporate & Brand Communications în cadrul Bridgestone Europa.

În mod ironic, mentenanţa necorespunzătoare a anvelopelor creşte în timp costurile de întreţinere ale maşinii. Conform statisticilor, risipa de combustibil cauzată de anvelope umflate incorect este estimată la 3,9 miliarde de litri anual în vreme ce cantitatea de emisii de dioxid de carbon rezultată suplimentar este de 9,2 milioane de tone pe an.



Comentarii
Inchide