Titluri de stat in loc de maşini

Cei care au depus bani la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia vor fi despăgubiţi, urmând să primească în 2008 titluri de stat, a decis, marţi, Camera Deputaţilor.

Titluri de stat in loc de maşini Titluri de stat in loc de maşini

Această iniţiativă legislativă a fost adoptată cu numai un vot împotrivă, majoritatea deputaţilor arătând că este benefică şi reparatorie. Preşedintele de şedinţă Lucian Bolcaş a propus, iar propunerea a fost acceptată, ca acest proiect de lege să poarte semnăturile tuturor parlamentarilor.

Potrivit celor adoptate, persoanele fizice care au depus la CEC, până la 1 noiembrie 1990, sume de bani pentru achiziţionarea de autoturisme Dacia, vor primi în 2008 titluri de stat cu maturitate între 1 şi 2 ani. Camera Deputaţilor este cameră decizională în acest caz, iar legea va merge la promulgare.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.