Top 10 maşini geniale fabricate în anii 2000, de care poate nici n-ai auzit – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vişan acum 7 luni Utile

Este foarte posibil să nu fi auzit de următoarele maşini. Ele au fost fabricate între anii 2000-2009, însă nu sunt foarte populare în România datorită faptului că s-au produs în ediţii limitate, sau au fost indisponibile în această parte a lumii. Chiar dacă unele dintre aceste maşini nu sunt foarte cunoscute, ele sunt cu siguranţă foarte interesante. 

10. CADILLAC ELDORADO ETC

 

Modelul din 2002 are un motor V8 de 4.6 litri care produce 300 CP. Stilul părea destul de banal atunci când a fost lansat, însă cu trecerea timpului a început să arate bine. Interiorul maşinii era acoperit cu piele şi lemn. Se zvoneşte că fiabilitatea este motivul pentru care aceste maşini se vindeau într-un număr foarte mic. 

9. PONTIAC SOLSTICE GXP

Modelul din 2007 a folosit un motor de 2.0 litri care producea 260 CP, ceea ce era destul de decent pentru acea vreme. Maşina era elegantă, rapidă şi cu tracţiune spate. Din păcate, la preţ şi calitate a pierdut în lupta cu modelul Mazda MX-5. Maşina a îmbătrânit frumos.

8. SALEEN S281

Bazat pe Ford Mustang, modelul S2181 a folosit un motor V8 de 4,6 litri, care ar putea produce până la 550 CP.

 

7. CHEVROLET SSR

SSR înseamnă „super sport roadster”, iar maşina a fost destul de neobişnuită. Este un muscle car combinat cu un pickup. Are un motor de 5.3L V8 care produce 300 CP, acceleraţia de la 0 – 100 km/h se face în 7,7 secunde. Stilul exterior este foarte ciudat, chiar şi pentru zilele noastre. Nu este prea rapid şi nici măcar practic ca majoritatea pickup-urilor folosite pentru transport.

 

6. PANOZ AIV ROADSTER

2000 Signature Edition atingea suta în 4,3 secunde datorită unui V8 de 4.6L şi a unei transmisii manuale cu 5 trepte. 

 

5. FORD THUNDERBIRD

Cea de-a 11-a generaţie a folosit un V8 de 3.9L. Acest luxury cruiser atingea suta în 7 secunde. Cu stilul să „retrofuturist” maşina a fost considerată nereuşită datorită preţurilor sale absurde. Cu toate acestea, maşina arată bine în termeni de limbaj de design.

 

4. TVR T350

Mica marcă auto britanică TVR a fost înfiinţată în 1946 de către pasionatul Trevor Wilkinson, având iniţial denumirea Trevcar Motors – după care au fost păstrate doar literele T, V şi R. Construit pe baza modelului TVR Tamora, masina de faţă a folosit un motor de 3.6L de 350 CP.

3. MERCEDES-BENZ R63 AMG

Un monovolum de 500 CP cu mai puţin de 200 de unităţi vândute în întreaga lume, modelul R63 AMG este unul dintre cele mai rare maşini produse vreodată. Acesta a folosit un V8 de 6.2L şi atingea suta în 4.4 secunde. 

 

2. BULLET ROADSTER SS

V-aţi dorit vreodată o Mazda MX-5 cu motor de 4 litri V8? Bullet a „recreat” modelul MX-5 şi ia oferit altă caroserie, frâne Brembo şi anvelopele mai groase. Maşina atinge suta în 4,7 secunde. 

 

1. VW BEETLE RSI

Un V6 de 3.2 litri care a produs 221 CP şi 320 Nm era ceva impresionant pentru o maşină ca Beetle. Modelul a fost produs în doar 250 de unităţi. Indiferent dacă ţi-a plăcut Beetle-ul sau nu, acesta era cu siguranţă cool.

Sursă: drivetribe.com

 



Comentarii
Inchide