Volkswagen Crafter Barber Shop

O companie britanică a echipat un Volkswagen Crafter astfel încât să îndeplinească foarte bine funcţia de frizerie ambulantă.

Volkswagen Crafter Barber Shop Volkswagen Crafter Barber Shop

Cine vrea un tuns?Compania denumită foarte sugestiv Barbus, ar fi putut alege un Mercedes Sprinter Brabus, pentru un joc de cuvinte interesant. Însă britanicii s-au mulţumit şi cu un Crafter, în versiunea cea mai lungă, pentru a acomoda în interiorul lui o adevărata frizerie. Aceasta poate fi parcată oriunde, la supermarketuri, în piaţa sau poate fi dusă chiar în curtea clientului, dacă acesta are bani evident pentru un asemenea serviciu exclusivist.

Interiorul utilitarei germane a fost complet transformat, fiind echipat cu două scaune din piele, aparate de tuns, oglinzi şi alte aparate necesare unui adevărat frizer şi bărbier. Există chiar şi o toaletă. Acum rămâne de văzut ce succes va avea această creaţie britanică. Ar fi totuşi interesant daca ar putea fi folosită şi ca mijloc de transport. În timp ce o utilizeazi ca taxi de la serviciu acasă, poţi primi şi o tunsoare. Asta pentru oamenii foarte ocupaţi.

VEZI TOATE ANUNTURILE VOLKSWAGEN.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.