Koleos Aventure a ajuns în România

Autor: Dan Vache 30 apr. 2008 Știri auto
Koleos Aventure a ajuns în România

Pe 18 februarie 2008, a luat startul Koleos Aventure, o experienţă extraordinară ai cărei protagonişti sunt trei temerari: Laurent Granier – şeful expediţiei, Megan Son, scriitoare şi realizatoare de documentare, Pierre Maire – medic şi fotograf.  La bordul unui Renault Koleos de serie, cei trei au pornit din Seoul de-a lungul Asiei, într-un test-drive de 25.000 km, pentru a pune la încercare calităţile primului SUV, Renault  Koleos. Expediţia pornită din Coreea  se va încheia în Marea Britanie, străbătând întreaga distanţă dintre Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic.

“Extraordinar este faptul că maşina a trecut fără probleme prin cele mai grele condiţii. Am avut la dispoziţie încă un Koleos cu portbagajul plin de piese de schimb, însă nu a fost nevoie să înlocuim nimic, chiar dacă am străbătut zone dificile ca Siberia şi Mongolia, în total 22.000 km de la Seoul la Bucureşti”, povesteşte satisfăcut Laurent Granier.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide