Cât de ANORMAL trebuie să fii să dai zeci de milioane de dolari pe o maşină?

Am impresia că oamenii, pe măsură ce devin mai bogaţi, pierd contactul cu realitatea şi normalitatea. Cu alte cuvinte, miliardarii excentrici sunt, pur şi simplu, nebuni de legat, nu de admirat. Iar ”jucăriile” scumpe pe patru roţi sunt exemple ale alienării acestora.

Cât de ANORMAL trebuie să fii să dai zeci de milioane de dolari pe o maşină? Cât de ANORMAL trebuie să fii să dai zeci de milioane de dolari pe o maşină?

35 de milioane de dolari pentru o maşină. Adică echivalentul a circa 28 de milioane de euro. Pentru o maşină. Sau peste 180.000 de salarii minime pe economie. Pentru o maşină. Asta în condiţii de criză economică, sistem financiar fragil, nesiguranţa zilei de mâine sau şomaj în creştere.

Recent am urmărit filmul "Too big to fail", o expunere suficient de chirugicală şi pe înţelesul tuturor a începutului crizei economice, pornită de pe Wall Street. Şi în care se explică dezarmant de simplu că situaţia financiară precară de pe plan mondial a fost cauzată de nişte "băieţi deştepţi" de pe Wall Street şi din guvernul american.

Genul de afacerişti care nu mai trăiesc decât pentru a face bani şi pentru care totul în lumea asta se traduce în cifre şi bani. Indiferent de consecinţe. Metaforic vorbind, sunt genul de oameni care şi-ar vinde şi mama - realistic, însă, cred că sunt genul de afacerişti care ar vinde şi aerul pe care îl respiră, cu riscul de a muri asfixiaţi. Nu suntem deloc departe de un personaj autohton, Hagi Tudose, al lui Delavrancea...

Evident că, dacă ajungi să jonglezi cu milioanele sau miliardele de dolari şi euro, inevitabil ajungi şi să trăieşti pe picior mare. Ceea ce înseamnă extravaganţă, lucruri cu preţuri exorbitante şi, în general, o atitudine cam manelistă, în care eşti definit de lucrurile pe care le deţii. De preferat, cât mai scumpe.

Şi atunci, nu e de mirare că avem asfaltatori cu Veyron sau alte nebunii, deşi nu au unde merge cu ele deoarece tocmai drumurile proaste i-au făcut super-bogaţi. Nu e de mirare că avem traficanţi de droguri, cu colecţii de super-maşini şi care sunt lăudaţi de ignoranţi - cazul lui Don CarLeone. Nu e de mirare că patronul celei mai mari reţele de file-sharing ilegal avea o armată de AMG-uri - cazul lui Kim Dotcom.

Şi aşa ajungem să nu mai fie de mirare că un afacerist care a câştigat nişte sute de milioane de dolari din vânzarea unei companii dă 35 de milioane de dolari la o licitaţie pentru o maşină rară. Orice om responabil şi cu capul pe umeri îşi dă seama că este o extravaganţă inutilă, ba chiar dăunătoare - însă în clubul miliardarilor realitatea arată altfel.

Nu neg, sunt şi acei afacerişti care au ajuns la averi mari pe căi mai cinstite, au speculat nişte oportunităţi fără a o lua pe căi ilicite neapărat. Şi să nu-i uităm nici pe aceia care au câştigat la loto, sume mai mari sau mai puţin mari. Majoritatea dintre aceştia încearcă să nu epateze, păstrează o legătură cu normalitatea şi au în garaj maşini scumpe, dar nu exorbitante.

Chiar am întâlnit odată pe avion un patron milionar, care, deşi era pasionat de Aston Martin şi era îndrăgostit de mirificul One-77, nu concepea să dea "un milion de euro pe o maşină". În condiţiile în care şi-ar fi permis. Omul considera, la fel ca mine, că există o limită rezonabilă la care ar trebui să te opreşti cu satisfacerea dorinţelor, a poftelor, a orgoliilor.

Ok, şi unde e problema? Problema cred sincer că ţine de modelul care s-a format. Oamenii tind să-i admire mult prea mult pe cei care epatează, exemplul "bani mulţi, efort minim" devine, încet, o adevărată religie, dar nimeni nu pare să vadă restul aisbergului - în vârf, deasupra apei, totul străluceşte şi este frumos, dar sub apă consecinţele pot ajunge dezastruoase (iar actuala criză e dovada clară).

Tipul care a dat 35 de milioane de dolari pe o maşină putea investi banii respectivi într-o afacere care să asigure locuri de muncă, produse de calitate, etc. Să genereze plus-valoare şi să contribuie la evoluţia lumii, chiar dacă numai într-o foarte mică măsură. În loc de asta, a preferat să îi risipească pe motivul că acea maşină specială este o investiţie. În ce? Într-o imagine falsă?

Unii mă veţi acuza de frustrări, pentru că nu fac şi eu parte din tagma milionarilor. Alţii poate mă veţi acuza că aş fi comunist-socialist-idealist-etc. Puţini probabil îmi veţi da dreptate, dar veţi ridica din umeri: "ce e de făcut?". Iar majoritatea probabil îmi veţi arunca în faţă eternul "trezeşte-te, asta este lumea în care trăieşti!".

Aşa o fi, dar e normal? Chiar e normal să trăim într-o lume în care un obiect primează în faţa a sute sau mii de joburi? Cât de greu poate fi pentru superpotenţii lumii să renunţe la dorinţa de a epata şi să gândească pozitiv, investind în lucruri reale, care să pună economia pe picioare?

Hai, băieţi, că se poate, trebuie doar o mică schimbare de mentalitate. Puteţi începe prin a nu mai azvârli zeci de milioane de dolari pe nişte fiare cu patru roţi. Repetaţi după mine: "e stupid să cheltuieşti 35 de milioane de dolari pe o maşină". Simplu, nu?

oraan.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.