F1 Motorhome Style

Autor: Constantin Ciobanu acum 12 ani Formula 1

Odinioară, după o cursă de Formula 1, pilotul savura o ţigară de foi asezonată cu o băutură fină şi cu ceva forme voluptuoase. De acelaşi tratament se bucura şi în restul timpului. Acei eroi nu prea aveau nimic în comun cu pregătirea fizică şi cu alte ingrediente din viaţa unui sportiv de astăzi. Şi pentru că erau alte vremuri, şi pentru că solicitările din timpul cursei nu erau atît de mari, între ceea ce înseamnă acum pregătirea unui pilot şi ce era ea atunci nu există nici un termen de comparaţie.

Cînd stai aproximativ două ore în monopost îndurînd continuu forţe gravitaţionale de pînă la 5G şi peste, trebuie să fii pregătit exemplar din punct de vedere fizic. Totul este calculat şi monitorizat, de la dietă pînă la antrenamentele fizice. Perfecţiunea în acest domeniu a atins-o Michael Schumacher, dar acesta contemplă acum marile premii din spatele monitoarelor şi nu de la volan. O parte importantă a programului fizic îi ţintuieşte pe piloţi în complexele de fitness. Au de lucrat mult la musculatura picioarelor, a mîinilor şi a muşchilor de la gît.

Dacă pentru membre este evidentă necesitatea antrenamentelor, pentru gît acestea se impun pentru ca sportivul să reuşească să vizualizeze traseul pînă la finalul cursei. Greutatea capului plus greutatea căştii de protecţie la intrarea într-un viraj cu peste 200 km/h ajung la cîteva zeci de kilograme. Iar o succesiune de viraje în care pilotul dă din cap într-o parte şi într-alta fără control poate fi fatală fără acest antrenament.

Totul este asociat cu o dietă atent studiată şi personalizată pentru fiecare pilot. Alcoolul, nopţile pierdute prin cluburi şi abuzul de domnişoare sînt excluse din program, deşi la ultimul capitol fiecare pilot are palmaresul lui. Pregătirea fizică implică de asemenea antrenamente în natură. Aici ar fi de menţionat sesiunile de mountainbike, sporturile de iarnă (schi, snowboard), înotul şi surf-ul. O parte a piloţilor nu îşi pot refuza mici aventuri gen motocros, dar acestea nu sînt privite cu ochi buni de oficialii echipelor. Este cazul lui Montoya, alt răzvrătit care a dispărut din F1 accidentat la o sesiune de motocros şi devenit indisponibil pentru cîteva mari premii.

Sînt preferate şi sporturile pentru dezvoltarea reflexelor, plus sesiunile pe simulator pentru memorarea circuitelor de Formula 1. Eu sînt curios ce va aduce viitorul vis-a-vis de pregătirea piloţilor în condiţiile în care performanţele bolizilor cresc de la o zi la alta şi, prin urmare, cresc şi solicitările adresate piloţilor.

Citește și...


Comentarii
Inchide