Felipe Massa – accidente similare

Autor: Cosmin Iordache 28 iul. 2009 Formula 1

Felipe Massa a fost accidentat grav de către un arc desprins din monopostul lui Rubens Barrichello, dar tehnologia i-a salvat viaţa. Cariera pilotului atârnă acum de un fir subţire de aţă, brazilianul fiind în pericol să îşi piardă vederea la ochiul stâng. Există, însă, cazuri şi mai ciudate, dar şi mai tragice.

În 1960 la Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat la Spa-Francochamps, britanicul Alan Stacey şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit în faţă de o pasăre. Impactul s-a produs la viteza de 190 km/h, dar nu se ştie dacă coliziunea i-a fost fatală sau ceea ce a urmat. Englezul a pierdut controlul monopostului său Lotus pe viraj şi apoi a penetrat gardul de protecţie căzând pe un câmp din apropiere. Britanicul se afla în acel moment pe locul 6 şi parcursese 25 de tururi. În acea cursă a mai decedat pilotul Chris Bristow şi chiar Sir Stirling Moss a suferit un accident cât se poate de serios.

Helmut Marko este un pilot austriac a cărui carieră ar putea să semene destul de mult cu cea a lui Felipe Massa. Pe 2 iulie 1972, pilotul rula în Marele Premiu al Franţei în spatele lui Ronnie Peterson, care a tăiat o curbă ieşind cu o roată în afara circuitului. Acela a fost momentul care a declanşat tragedia, de sub roata suedezului catapultându-se o piatră în faţa lui Marko. Aceasta a penetrat viziera şi austriacul şi-a pierdut cunoştinţa. Accidentul nu a fost fatal, dar i-a afectat vederea austriacului, însemnând totodată finalul carierei pentru tânărul pilot care se afla doar la a zecea cursă. În prezent Marko face parte din staff-ul echipei Red Bull.

Şi Ayrton Senna a avut parte de un accident extrem de bizar şi poate cel mai tragic din toată istoria Formulei 1. Deşi cel două accidente nu par să aibă în comun prea multe s-a descoperit că lovitura letală pentru Senna a provenit de la coloana direcţie care a străpuns casca deasupra sprâncenei drepte. Casca lui Senna, după accident, arată similar de bizar cu cea a lui Felipe Massa după coliziune. De asemenea, roata stângă a ricoşat din parapet în casca sa în timpul impactului cu peretele de beton. Rămâne însă un mister şi o mare dramă a Formulei 1.

În 1995 o bucată desprinsă din monopostul lui Gerhard Berger l-a privat pe Jean Alesi de cea de-a doua victorie în Formula 1. Piesa dislocată i-a afectat suspensia lui Alesi, acesta fiind nevoit să abandoneze, deşi se afla în fruntea clasamentului cu doar 9 tururi înainte de linia de sosire. Alesi a câştigat o singură cursă din cariera sa, Marele Premiu al Canadei, dar poate să fie mulţumit, istoria dovedind că bucaţile catapultate de maşinile adversarilor pot crea accidente chiar fatale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide