Formula 1 boicotată

Formula 1 boicotată

Autor: Cosmin Iordache acum 10 ani Formula 1

Formula One Team Association, formată din cele 8 echipe Ferrari, McLaren, Renault, BMW Sauber, Toyota, Brawn, Red Bull Racing şi Scuderia Toro Ross, a anunţat că va pune bazele unei competiţii separate, fără amestecul FIA, conform Autosport.com. Decizia, vehiculată şi în trecut, dar creditată cu puţine şanse de materializare, a fost luată în cadrul unei întâlniri de 4 ore la fabrica Renault între reprezentanţii celor 8 team-uri nemulţumiţi de actualul şi viitorul format, înaintat de FIA pentru Formula 1.

În comunicatul de presă emis de FOTA se precizează: "Echipele nu vor mai face compromisuri fundamentale legate de valorile acestui sport şi nu îşi vor schimba statutul şi conţinutul intrărilor condiţionate pentru sezonul 2009/2010. Prin urmare, nu există altă alternativă decât demararea unei alte competiţii care să reflecte valorile participanţilor şi partenerilor".

Această nouă competiţie se doreşte mult mai transparentă, cu un set unic de regulamente şi, de asemenea, mult mai receptivă la dolanţele fanilor, inclusiv oferirea unor bilete mai ieftine pentru etapele susţinute. Noul campionat se anunţă mai tentant pentru accesul noilor echipe, revenind la valorile care au făcut din Formula 1 un spectacol global, mai delcară la unison cei 8 rebeli.

În această după-amiază, cele 8 echipe ar fi trebuit să îşi depună participarea definitivă la sezonul următor din Formula 1, dar, în schimbul renunţării la condiţiile adiţionale, membrii FOTA au organizat această întâlnire, în care au hotărât scindarea de actualul format al Formulei 1. Adunarea a fost declanşată de o scrisoare a lui Max Mosley, care îi soma să reducă din pretenţii cât mai curând, dar FOTA a decis că nu există cale de întoarcere şi de colaborare cu FIA.

Vedetele din Formula 1, echipele mari şi cei mai importanţi sponsori vor trece în acest campionat paralel, lăsând locul unor alţi participanţi, dar văduvind Formula 1 de ingredientele sale principale.

Citește și...


Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
Oana Zăvoranu, complet goală pe internet! Fosta soție a lui Pepe a uimit pe toată lumea. Și-a lăsat la vedere zonele sexy
Oana Zăvoranu, complet goală pe internet! Fosta soție a lui Pepe a uimit pe toată lumea. Și-a lăsat la vedere zonele ...
Prima reacție a fostei soții a lui What's Up după ce polițiștii l-au încătușat pe artist: “Sunt șocată! Din fericire...”
Prima reacție a fostei soții a lui What's Up după ce polițiștii l-au încătușat pe artist: “Sunt șocată! Din fericire...”
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, în spate | FOTO
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, ...
Firea schimbă iar regulile. Ce se întâmplă cu șoferii din București care au mașini vechi?
Firea schimbă iar regulile. Ce se întâmplă cu șoferii din București care au mașini vechi?
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile si-au spus cuvantul
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile ...
Antonia a plecat înjurând de pe scenă, în timpul unu concert. Ce s-a întâmplat cu vedeta?
Antonia a plecat înjurând de pe scenă, în timpul unu concert. Ce s-a întâmplat cu vedeta?
Inchide