Marele Premiu al Australiei – cursă

Autor: Dan Vache 28 mart. 2010 Formula 1

Jenson Button a reuşit prima sa victorie alături de
McLaren-Mercedes în Marele Premiu al Australiei
, a doua
etapă din Campionatul Mondial de Formula 1 din acest an.
Englezul a făcut o cursă perfectă şi a ales ideal
anvelopele mizând pe un schimb riscant de slickuri devreme în
cursă.
Pariul său s-a dovedit a fi câştigător, circuitul
uscându-se rapid. Aflat în prima parte a cursei pe poziţia a doua
în clasament în spatele lui Vettel, Button a profitat de problemele
acestuia pentru a trece la conducere. De aici a dominat fără
probleme, Button demonstrând că poate câştiga şi cu altă echipă
decât cea care l-a făcut campion mondial.

Sebastian Vettel a plecat excelent din pole-position şi
a condus fără probleme aproape jumătate din cursă pe o pistă
umedă.
Monopostul Red Bull a fost performant până când o
nouă problemă tehnică a apărut. Frânele faţă au cedat atunci când
germanul avea mai multă nevoie de ele şi Vettel abandona ieşind în
decor. O cruntă dezamăgire pentru tânărul pilot care a condus două
curse consecutiv până acum doar pentru a abandona cu probleme
tehnice. Deşi se părea că vor domina fără probleme şi că au cea mai
bună maşină din pluton, echipa Red Bull a plecat fără nici un
rezultat din Australia. Rămas în luptă după abandonul lui Vettel,
Mark Webber avea să fie implicat într-un acroşaj cu Lewis Hamilton
aproape de finalul cursei. Rezultatul: Webber a terminat cu greu
doar pe locul nouă.

Robert Kubica - RenaultUn superb rezultat a fost obţinut
de polonezul Robert Kubica pentru Renault
. Locul doi
pentru pilotul est-european după o cursă excelentă în care a reuşit
să îi ţină în spate pe piloţii Ferrari: Felipe Massa şi Fernando
Alonso. Aceştia doi au avut lupta lor personală în ultima parte a
cursei, Massa având câştig de cauză şi terminând pe podium pe locul
trei. Alonso a încheiat cursa pe locul patru, un
rezultat excelent având în vedere că la start s-a răsucit şi a
trebuit să depăşească din nou tot plutonul. Nico Rosberg a fost cel
mai bine plasat pilot Mercedes GP. Pilotul german a terminat pe
locul cinci în timp ce coechipierul său, Michael Schumacher
a avut parte de o cursă plină de incidente şi pit-stop-uri lente.
La final, Schumi a trecut linia de sosire doar pe locul
10.

Cursa a avut parte de un start pe o pistă umedă. Vettel a plecat
excelent, dar în spate, Button îl atingea pe Alonso. Spaniolul
plecat în tete-a-queue forţându-l şi pe Schumacher să iasă pe
iarbă. Germanul îşi avaria aripa faţă şi era forţat să intre
devreme la boxe pentru a schimba „nasul” maşinii sale. Într-un alt
incident, Kamui Kobayashi a rămas tot fără aripa faţă şi pierzând
portanţa a intrat cu viteză maximă în Williams-ul pilotat de Nico
Hulkenberg şi Toro Rosso-ul lui Sebastian Buemi. Acest incident a
adus şi safety-car-ul pe traseu.

Dintre echipele noi au reuşit să termine doar Heikki
Kovalainen pentru Lotus pe locul 13 şi indianul Karun Chandhok de
la HRT pe 14.
Toate celelalte monoposturi au abandonat,
Jarno Trulli nefiind nici măcar prezent la start din cauza
problemelor hidraulice. Nici rusul Vitaly Petrov de la Renault nu a
reuşit să termine cursa din Australia.

Următoarea cursă este programată pe 4 aprilie în
Malaiezia.

Rezultate

1. Button McLaren-Mercedes
1h33:36.531

2. Kubica Renault la
12.034

3. Massa Ferrari la
14.488

4. Alonso Ferrari la 16.304

5. Rosberg Mercedes la 16.683

6. Hamilton McLaren-Mercedes la 29.898

7. Liuzzi Force India-Mercedes la 59.847

8. Barrichello Williams-Cosworth la 1:00.536

9. Webber Red Bull-Renault la 1:07.319

10. Schumacher Mercedes la 1:09.391

11. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari la 1:11.301

12. De la Rosa Sauber-Ferrari la 1:14.084

13. Kovalainen Lotus-Cosworth la 2 tururi

14. Chandhok HRT-Cosworth la 4 tururi


Abandonuri

Glock Virgin-Cosworth 41

Vettel Red Bull-Renault 26

Di Grassi Virgin-Cosworth 25

Sutil Force India-Mercedes 12

Petrov Renault 10

Senna HRT-Cosworth 5

Buemi Toro Rosso-Ferrari 1

Hulkenberg Williams-Cosworth 1

Kobayashi Sauber-Ferrari 1

Trulli Lotus-Cosworth 1


Clasament general

Piloţi

1. Alonso 37

2. Massa 33

3. Button 31

4. Hamilton 23

5. Rosberg 20

6. Kubica 18

7. Vettel 12

8. Schumacher 9

9. Liuzzi 8

10. Webber 6

11. Barrichello 5

Constructori:

1. Ferrari 70

2. McLaren-Mercedes 54

3. Mercedes 29

4. Red Bull-Renault 18

5. Renault 18

6. Force India-Mercedes 8

7. Williams-Cosworth 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide