Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu de Formula 1 din Monaco

Germanul Nico Rosberg de la Mercedes a câştigat primul său podium din acest an la Monaco, unde a avut parte de o cursă foarte curată, ceea ce nu se poate spune şi despre ceilalţi. Podiumul a fost completat de cei doi piloţi ai echipei Red Bull Racing, cu Sebastian Vettel pe doi şi Mark Webber pe trei.

Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu de Formula 1 din Monaco Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu de Formula 1 din Monaco

Nico Rosberg a obţinut ieri victoria în Marele Premiu de Formula 1 din Monaco, prima lui victorie din 2013 şi a doua din cariera lui din F1. Rosberg a avut o cursă liniştită, în care a condus plutonul de la început până la sfârşit, însă acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre ceilalţi piloţi, care au avut parte de lupte şi accidente specifice Marelui Premiu din Monaco. Locul doi a fost ocupat de Sebastian Vettel, iar ultima poziţie a podiumului a fost ocupată de Mark Webber.

Primul care a abandonat a fost Charles Pic de la Caterham. El a parcurs doar şapte tururi, după care a ieşit de pe pistă din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze. În turul cu numărul 28, Felipe Massa de la Ferrari a avut parte de un accident tras, parcă, la indigo. În timpul antrenamentelor, brazilianul a intrat în parapetele de protecţie, iar în timpul cursei a lovit maşina în exact aceeaşi curbă. Spre deosebire de accidentul de la antrenamente, când a fost vorba despre o eroare de pilotaj, accidentul de duminică a fost cauzat de o problemă tehnică.

Pastor Maldonado a zburat într-un burete de protecţie din virajul Tabac după ce a fost lovit de începătorul Max Chilton de la Marussia. Chilton nu l-a văzut pe Maldonado când a intrat înapoi pe trasă pentru Tabac după şicană, iar cele două maşini s-au atins. Cursa a fost oprită cu steag roşu pentru 20 de minute şi, din fericire, nici unul dintre piloţi nu a păţit nimic.

Lista abandonurilor a fost completată de Jules Bianchi, Daniel Ricciardo şi Romain Grosjean.

Sergio Perez de la McLaren a pilotat ca pe vremuri şi a oferit un spectacol care de mult nu s-a mai văzut în Formula 1, mai ales în Monaco. Mexicanul l-a depăşit mai întâi pe coechipierul său, Jenson Button, în Nouvelle Chicane după o manevră extrem de curajoasă. Apoi a încercat aceeaşi mişcare în acelaşi loc cu Alonso, dar spaniolul a tăiat şicana şi nu l-a lăsat pe Perez să depăşească. Până la urmă, însă, Alonso a fost nevoit să îi cedeze locul mexicanului.

Perez l-a atacat şi pe Kimi Räikkönen într-o bătălie pentru poziţia a cincea, însă de data aceasta nu i-a mai ieşit. Finlandezul nu a cedat, iar monoposturile celor doi s-au atins. Räikkönen s-a ales cu o pană, iar mexicanul cu o defecţiune la suspensie, care l-a trimis la coada plutonului. Kimi a intrat la pituri, iar după ce a ieşit a gonit ca un nebun pentru a obţine locul zece şi ultimul punct de la Monaco 2013.

În clasamentul general al piloţilor, Sebastian Vettel ocupă prima poziţie, cu 107 puncte, urmat de Kimi Räikkönen, cu 86 de puncte, şi Fernando Alonso, cu 78 de puncte.

Următoarea cursă din calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 2013 este Marele Premiu al Canadei, care se va desfăşura în 9 iunie 2013.

Rezultatele complete ale cursei de ieri pot fi consultate aici, iar clasamentul general al piloţilor poate fi văzut aici.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.