Scumacher implicat într-un alt accident

Scumacher implicat într-un alt accident

Autor: Cosmin Iordache acum 12 ani Formula 1

Aspectul cu adevărat interesant este că Schumacher nu se afla la bordul vreunui bolid Ferrari în momentul accidentului petrecut pe un drum din Marea Britanie, ci la volanul…unei dubiţe Fiat Ducato. Nu mică a fost surpriza celui accidentat să constate că din vehiculul comercial coboară multiplul campion din F1. Ba mai mult de atât nici poliţiştilor nu le-a venit să creadă că persoana care tocmai suflă în fiolă este chiar Schumy.

Din fericire, instinctele de pilot l-au scos pe Michael din încurcătură, reuşind să frâneze îndeajuns de prompt, astfel încât victima sa să se aleagă doar cu o julitură nu prea gravă. Schumacher se îndrepta spre aeroport şi, angajându-se într-o depăşire, nu a văzut pietonul aflat pe carosabil. Victima sa declară însă că pilotul, victorios în 91 de grand prix-uri, a fost cât se poate de arogant, neadresându-i nici măcar scuzele de rigoare.

S-a încercat muşamalizarea incidentului, dar până la urmă PR-ul său a trebuit să recunoască fapta. Poliţiştii din Kent, oraş pe raza căruia s-a petrecut nefericitul eveniment, au declarat că nu se vor lua măsuri ulterioare. Schumacher a fost implicat recent în avarierea unui prototip Ferrari.

 



Comentarii
Inchide