Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu din Bahrain

Autor: Adrian Mihălţianu 21 apr. 2013 Formula 1

Sebastian Vettel, triplu campion mondial de Formula 1, a câştigat Marele Premiu din Bahrain cu un avans de 9,1 secunde în faţa următorului clasat. Podiumul a fost completat de cei doi piloţi Lotus, cu Kimi Räikkönen pe locul al doilea şi Romain Grosjean pe locul al treilea. Fernando Alonso, câştigătorul etapei precedente, a terminat în Bahrain pe locul opt, după ce sistemul DRS al monopostului său Ferrari s-a defectat în turul cu numărul şapte.

Englezul Paul di Resta de la echipa Force India a reuşit să se claseze pe poziţia a patra, urmat de Lewis Hamilton de la Mercedes şi Sergio Perez de la McLaren. Australianul Mark Webber, coechipierul lui Sebastian Vettel, a scăpat de ghinionul din Marele Premiu al Chinei şi a terminat cursa din Bahrain pe locul şapte.

Spre sfârşit, cei doi piloţi McLaren – Jenson Button şi Sergio Perez – s-au luptat destul de agresiv pentru aceeaşi poziţie, iar Button aproape că l-a scos de pe circuit pe coechipierul său în urma unei manevre de depăşire. În cele din urmă, însă, Perez a reuşit să se claseze pe şase, în timp ce Button a terminat pe zece.

Vettel îşi păstrează poziţia de lider în clasamentul general al piloţilor, cu 77 de puncte, urmat de Kimi Räikkönen, cu 67 de puncte, şi Lewis Hamilton, cu 50 de puncte. Fernando Alonso a căzut de pe trei pe patru şi are acum 47 de puncte, iar locul său a fost luat de Lewis Hamilton, care a adunat 50 de puncte.

Francezul Jean-Eric Vergne de la Toro Rosso a fost singurul pilot care a abandonat.

Următoarea cursă din calendarul competiţional al Campionatului Mondial de Formula 1 2013 este Marele Premiu al Spaniei, care se va desfăşura în data de 12 mai 2013.

Rezultatele complete ale Marelui Premiu din Bahrain pot fi consultate aici.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide