Sergio Perez pleacă de la McLaren F1 la sfârşitul sezonului 2013

Autor: Iulian Dnistran acum 7 ani Formula 1

Sergio Pérez va părăsi echipa de Formula 1 McLaren la sfârşitul lui 2013, după doar un sezon alături de gruparea britanică. Mexicanul pune, astfel, capăt speculaţiilor despre viitorul său în cadrul echipei engleze.

„Înainte de toate, aş vrea să mulţumesc echipei McLaren pentru că mi-a oferit oportunitatea de a fi alături de ei în acest sezon”, a spus pilotul mexican într-o declaraţie publicată ieri. „A fost o onoare pentru mine să fiu într-una dintre cele mai competitive echipe din sport şi nu regret deloc că am fost aici. Am dat tot timpul ce am avut mai bun din mine pentru echipă şi, în ciuda acestui fapt, nu am reuşit să-mi ating scopurile în această echipă istorică”, a mai spus Pérez.

Mexicanul în vârstă de 23 de ani a venit de la Sauber la McLaren la începutul sezonului 2013 pentru a-i fi coechipier campionului mondial Jenson Button, după plecarea lui Lewis Hamilton la Mercedes.

Până acum, cel mai bun rezultat al lui Pérez în cadrul echipei McLaren a fost un loc cinci la Marele Premiu al Indiei.

Sergio Pérez, în timpul calificărilor pentu Marele Premiu al Indiei 2013

Martin Whitmarsh, şeful echipei de Formula 1 McLaren, l-a descris pe Pérez ca fiind un „bun membru al echipei” şi a spus că McLaren va face tot posibilul pentru a-l ajuta pe mexican să îşi termine anul cu două rezultate bune, mai ales în Austin, Texas, unde are mulţi fani. Whitmarsh a mai spus că Jenson Button va rămâne la McLaren şi în 2014, dar că echipa nu a decis încă cine îl va înlocui pe Pérez. Zvonurile spun că danezul Kevin Magnussen va fi coechipierul lui Button în 2014, însă această informaţie nu a fost confirmată încă.

În acest moment, sezonul 2013 de Formula 1 mai are doar două curse în calendar – Marele Premiu al Statelor Unite şi Marele Premiu al Braziliei.



Comentarii
Inchide