„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul Jucătorilor”. Au ales „Absoluta”: cine sunt fotbaliștii votați

Autor: ProMotor 19 iun. 2022 SPORT
„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul Jucătorilor”. Au ales „Absoluta”: cine sunt fotbaliștii votați

Spaniolii îi spun astfel echipei lor naționale: La Absoluta. Cuvântul nu are nevoie de traducere, din fericire.

În echipa noastră absolută, cea a jucătorilor aleși de jucători, se regăsesc toate marile valori ale fotbalului românesc, ca de altfel în toate celelalte formule de joc din cele 11 jurii.

Doar că, în acest caz, este mai mult decât interesant să vedem cum își văd valorile absolute marii jucători, ei fiind acum în ipostaza de a căuta “11”-le ideal în chiar lumea lor, cea care s-a exprimat pe gazon.

Echipa secolului, votată de „Juriul Jucătorilor”

Iată însă componența juriului marilor jucători: Gică Popescu, căpitan al echipei naționale, al Universității Craiova și al Barcelonei, câștigător al Cupei Cupelor, în 1997 cu Barca, al Cupei UEFA și al Supercupei Europei cu Galatasaray, în 2000, cinci turnee finale, trei Mondiale și două Europene, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, portarul care a adus Cupa Campionilor Stelei, Gică Craioveanu, lider al Științei, dar și aproape un deceniu în La Liga, impresionând la Real Sociedad, Villarreal și Getafe, jucând și la Coupe du Monde, în 1998, ultimul mondial la care România a participat, Miodrag Belodedici, primul fotbalist din istorie care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite, ambele din Europa de Est, Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, între tricolori la Mondialele din 1994 și Europenele din 1996 și 2000, Ion Geolgău, fostul component al Craiovei Maxima, autorul golului de la Bratislava, din 1983, care ne-a calificat la Euro 1984, România lăsând acasă Cehoslovacia, Cipru, Suedia, dar, mai cu seamă, Italia, campioana lumii en titre, Dorinel Munteanu, recordmanul absolut de selecții în echipa națională, 134 de jocuri (și 16 goluri marcate), cu care a participat ca titular la Mondialele din 1994 și 1998, dar și la Europenele din 1996 și 2000. Adrian Ilie, supranumit “Cobra”, marele fotbalist care a învins Columbia, la Mondialul din 1998, dar și finalist al Champions League, cu Valencia, în 2000, este și el în juriu, așa cum cu toții sunt și pe listele marilor nume dintre care se va alege echipa națională 100.

Rodion Cămătaru, participant la Turneele Finale ale Euro 1984 și Mondialului din 1990, semifinalist al Cupei UEFA, în 1983 cu Craiova Maxima, “Gheata de Aur” a Europei în 1987, în tricoul lui Dinamo, și-a ales și el favoriții din istorie. Ion Dumitru, fost fotbalist la Rapid, Steaua, Poli Timișoara sau Universitatea Craiova, alias Liță, titular la doar 20 de ani la Campionatul Mondial din Mexic, în 1970, ales cel mai bun fotbalist al României în 1973 și 1975, a oferit și el varianta echipei ideale.

Dudu Georgescu, de două ori “Gheată de Aur” a Europei, în 1975 și 1977, dar și golgheter… absolut al Ligii 1, cu 252 de goluri (în 370 de meciuri), de patru ori campion cu Dinamo, 21 de goluri în 44 de partide pentru România, a votat, de asemenea. Ionuț Lupescu, participând la două Turnee Finale Mondiale, în 1990, în Italia și 1994, în SUA, dar și la două Europene, în 1996 în Anglia și 2000, în Belgia și Olanda, campion cu Dinamo, și cu sute de meciuri în Bundesliga, la Bayer Leverkusen și Borussia Monchengladbach, 74 de meciuri și 6 goluri sub tricolor, a desemnat, la rândul său, o echipă ideală a Naționalei 100.

Foarte succint, cam acestea ar fi datele de prezentare ale acestor giganți ai fotbalului nostru. Ce a rezultat în urma votului lor? Iată formula de joc a secolului în opinia lor:

SILVIU LUNG și BOGDAN STELEA, la egalitate de puncte, pentru postul de portar, apoi DAN PETRESCU, IOAN ANDONE, MIODRAG BELODEDICI, CRISTIAN CHIVU-NICOLAE DOBRIN, GICĂ POPESCU, ILIE BALACI, GHEORGHE HAGI-MARIUS LĂCĂTUȘ, FLOREA DUMITRACHE. Selecționer: MIRCEA LUCESCU.

Spre deosebire de precedentele jurii, ale căror opțiuni le-am analizat aici, cel al “Marilor antrenori”, al “Pasionaților de fotbal”, al “Prosport”-ului, sunt de subliniat câteva modificări esențiale în felul în care și-au imaginat Naționala 100 cei din juriul “Marilor jucători”.

Astfel, în viziunea lor, “iese” din poartă Helmuth Duckadam și intră Silviu Lung și Bogdan Stelea, fundașul central dreapta, la “marcaj”, nu mai este Adrian Bumbescu, ci Ioan Andone, iar vârf de atac redevine Florea Dumitrache, în locul lui Adrian Mutu. Mircea Lucescu câștigă și el în opțiuni, în fața altui uriaș antrenor, Ștefan Kovacs.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide