Campionatul de viteză în coastă a României

Autor: Andrei Nan 08 mai 2007 Raliuri

Vineri, pentru etapa a treia au fost înscrişi la start un număr de 45 de concurenţi. Din cauza poziţionării nefavorabile a traseului, situat în zona unei cariere de piatră şi a unei fabrici de ciment, suprafaţa de concurs a fost foarte alunecoasă, fapt ce a generat precauţii suplimentare pentru piloţi.

În clasamentul Open s-a impus Daniel Onoriu pe Mitsubishi Evo 6, care îşi adjudecă astfel şi prima victorie din cariera de pilot de viteză în coastă. Lui i s-au alăturat pe podium Lucien Hora pe Ford Cosworth RS şi Constantin Rusu pe VW Golf 3 TDI, podiumul pentru Grupa H fiind completat de aciaşi piloţi.

În cadrul Grupei N, câştigător a fost Mircea Pădurean, urmat de Constantin Ciufrilă şi Sorin Iliescu, iar Grupa A a fost câştigată de Lucian Boroianu, urmat de Eugen Peteanu şi de Traian Negru.

La debutanţi, unde au existat cei mai mulţi candidaţi pentru un loc pe podium, s-a impus Claudiu Ciuca, fiind urmat de Christian Nistoran şi James Emmett.

În clasamentul pe echipe s-a impus UCM Reşiţa, piloţii nominalizaţi să puncteze fiind Lucien Hora, Eugen Peteanu şi Mircea Pădurean. Pe locul doi s-a clasat echipa Rally Dream Team, pentru care au punctat Victor Băldescu, Constantin Rusu şi Ciprian Ciobotaru. A treia ocupantă a podiumului a fost echipa ORA H, pentru care au punctat Florin Ciocloda, Marcus Andreoiu şi Călin Poenariu.

Cea de-a patra etapă, desfăşurată duminică, a fost mai palpitantă, scurta ploaie care a căzut dimineaţă împreună cu praful de pe traseu făcând ca suprafaţa de concurs să devină foarte alunecoasă. Înainte de a doua urcare, s-a hotărât scurtarea traseului, ultima porţiune fiind consideraţă improprie pentru o probă de coastă.

După locul doi obţinut vineri, Lucien Hora şi-a luat revanşa şi s-a impus, fiind cu 2,4 secunde mai rapid decât Onoriu. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Horaţiu Ionescu Cristea pe un Porsche 966 GT3. Din nou podiumul grupei H a fost identic cu cel de la Open.

Pe prima treaptă a grupei A a urcat Eugen Peteanu pe un VW Golf Kitcar, urmat de Lucian Boroianu şi George Grigorescu la volanul unui Renault Clio RS. După cele două etape trofeul "King of the hill" a fost adjudecat de către Daniel Onoriu.

Înainte de următoarele două etape ale Campionatului de Vitează în Coastă, ce se vor desfăşura pe 8-10 iunie la Pârâul Rece, primele cinci locuri ale clasamantelor generale sunt următoarele:

Clasament Open
Nr.loc Nr.conc Nume si prenume Grupa Clasa Total
1 2 HORA LUCIEN H 5 38
2 3 RUSU CONSTANTIN H 5 22
3 41 ONORIU DANIEL H 5 20
4 19 IONESCU HORATIU H 5 20
5 5 PADUREAN MIRCEA N 5 12

Clasament Grupa H
Nr.loc Nr.conc Nume si prenume Grupa Clasa Total
1 2 HORA LUCIEN H 5 38
2 41 ONORIU DANIEL H 5 23
3 19 IONESCU HORATIU H 5 23
4 3 RUSU CONSTANTIN H 5 22
5 37 LUNCAN ANTON H 3 10

Clasament Grupa N
Nr.loc Nr.conc Nume si prenume Grupa Clasa Total
1 5 PADUREAN MIRCEA N 5 36
2 8 CIUFRILA CONSTANTIN N 5 24
3 99 ILIESCU SORIN N 5 20
4 88 CIOBOTARU CIPRIAN N 5 19
5 417 UNGUREANU BOGDAN N 3 13

Clasament Grupa A
Nr.loc Nr.conc Nume si prenume Grupa Clasa Total
1 4 PETEANU EUGEN A 3 38
2 14 BOROIANU LUCIAN A 5 30
3 42 ONOFREI GABRIEL A 3 16
4 22 SZEP ALEXANDRU A 5 12
5 75 RADUT LUCIAN A 5 11

Clasament debutanti
Nr.loc Nr.conc Nume si prenume Grupa Clasa Total
1 427 CIUCA CLAUDIU H 3 38
2 417 UNGUREANU BOGDAN N 3 25
3 432 NISTORAN CHRISTIAN H 3 22
4 413 URAM MARIAN H 3 11
5 424 SZABO CSONGOR H 3 11

Clasament Echipe
Nr.loc Echipa Total
1 UCM RESITA 127
2 RALLY DREAM TEAM 71
3 ORA H 0

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...
Tags:



Comentarii
Inchide