Francois Delecour: Raliul Aradului poate ajunge etapă în Campionatul Mondial!

Vicecampion mondial de raliuri şi pilot dominant în ultimele două ediţii ale Campionatului Naţional de Raliuri, Francois Delecour a vorbit pentru autorally.ro despre automobilismul românesc şi potenţialul etapei de la Arad.

Francois Delecour: Raliul Aradului poate ajunge etapă în Campionatul Mondial! Francois Delecour: Raliul Aradului poate ajunge etapă în Campionatul Mondial!

Invervievat în exclusivitate de site-ul autorally.ro, Francois Delecour a vorbit despre revenirea sa în Raliul Aradului programat în luna mai, etapă pe care a câştigat-o în ultimii doi ani.

Pilotul mărturiseşte că a rămas impresionat de calitatea macadamului de pe probele arădene, a căror configuraţie "face pilotajul foarte plăcut" şi încurajează un pilotaj agresiv, "ceea ce solicită anvelopele şi poate duce chiar la pene, în special pe proba cea mai lungă a întrecerii, unde poţi găsi multe pietre".

"Raliul Aradului Atrium Mall are un potenţial însemnat, cred că poate ajunge în Campionatul European sau chiar în cel Mondial. Pentru aceste lucruri, trebuie însă o susţinere puternică şi un buget însemnat, pe care sper ca organizatorii întrecerii să le găsească", a declarat Francois Delecour.

Francezul va lua startul la Arad pe un Subaru Impreza, model inferior Peugeot-ului 207 S2000 care i-a adus ultimele două titluri de campion. Interviul integral acordat de Francois Delecour este disponibil pe autorally.ro.

Foto - Rally Cow, autorally.ro / Facebook

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.