Raliul Dakar 2014: rezultatele etapei cu numărul 9

Etapa a noua a Raliului Dakar 2014 a fost, pentru echipa Renault Duster Argentina, ca o fată care plânge cu un ochi, iar cu celălalt ochi râde. Detalii în continuare.

Raliul Dakar 2014: rezultatele etapei cu numărul 9 Raliul Dakar 2014: rezultatele etapei cu numărul 9

Francezul Stéphane Peterhansel a obţinut cea de-a treia victorie de etapă în cadrul Raliului Dakar 2014 şi a redus, astfel, diferenţa dintre el şi liderul din clasamentul general la categoria auto, Nani Roma, la doar 12 minute şi zece secunde.

Nasser Al-Attiyah a reuşit un loc doi în etapa cu numărul nouă a competiţiei din acest an, la o diferenţă de două minute şi 17 secunde faţă de Peterhansel.

În tabăra echipei argentiniene Renault Duster, a noua zi de competiţie a adus atât bucurii, cât şi regrete. Emiliano Spataro a reuşit să urce în clasamentul general pe locul 17, în vreme ce colegul său, Jose Garcia, a fost nevoit să abandoneze cursa după ce Dusterul său a fost grav avariat. Din fericire, structura de siguranţă a maşinii şi-a făcut treaba, iar Garcia şi copilotul său, Mauricio Malano, au scăpat nevătămaţi.

S-a declanşat o extorsiune...

La categoria moto, Marc Coma obţine o nouă victorie de etapă şi îşi păstrează poziţia de lider în clasamentul general, cu un avans de 55 de minute şi 36 de secunde în faţa lui Joan Barreda Bort.

Cyril Despres, campionul en-titre, a terminat etapa pe locul doi şi a urcat o poziţie la general, de pe nouă pe opt.

În categoria quad-urilor, Sebastian Husseini obţine o a doua victorie de etapă în rally-raidul din acest an şi îşi păstrează poziţia a patra la general, în vreme ce Ignacio Casale, liderul la general, a terminat etapa pe locul al doilea.

Cyril Despres, în goana sa după un croissant

Andrey Karginov a câştigat etapa la categoria camioane şi s-a apropiat de liderul de la general, Gerard de Rooy. Diferenţa dintre ei este acum de 13 minute şi 28 de secunde.

Etapa a noua a Raliului Dakar 2014 a făcut legătura între localităţile chiliene Calama şi Iquiquie. Următoarea etapă, cea cu numărul zece, are o distanţă totală de 689 de kilometri pentru toţi participanţii rămaşi în competiţie. Proba specială măsoară 631 km.

Rezumatul video al etapei cu numărul nouă la categoriile auto şi moto:

Rezultatele etapei a noua la categoria auto:

1. Stéphane Peterhansel (Mini): 04:17:53

2. Nasser Al-Attiyah (Mini): +00:02:17

3. Nani Roma (Mini): +00:11:36

4. Orlando Terranova (Mini): +00:14:14

5. Giniel de Villiers (Toyota): +00:22:57

6. Adam Malysz (Toyota): +00:41:33

7. Krzysztof Holowczyc (Mini): +00:42:17

8. Federico Villagra (Mini): +00:43:04

9. Vladimir Vasilyev (Mini): +00:44:59

10. Marek Dabrowski (Toyota): +00:45:15

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.