WRC 2012 Portugalia: Mikko Hirvonen câştigă primul său raliu în 2012

Autor: Laurenţiu Florescu 01 apr. 2012 Raliuri

Raliul Portugaliei a fost unul al extremelor. Piloţii au avut de-a face mai întâi cu norii de praf creaţi de maşina din faţă şi apoi, după apariţia ploii, cu noroi şi ceaţă deasă. Peter Solberg a spus că pe unele probe vizibilitatea ajungea foarte aproape de zero iar combinată cu aderenţa scazută din cauza noroiului a facut ca această etapă sa fie una dintre cele mai dificile din acest an.

Pilotul Citroen, Mikko Hirvonen a ajuns la conducerea Raliului Portugaliei datorită neşansei avute mai înâi de coechipierul său, Sebastien Loeb, care a abandonat în prima zi, şi apoi de rivalii de la Ford, aceştia ieşind de pe traseu în două probe speciale consecutive pierzând timp preţios din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Adoptând un stil de condus prudent, finladezul şi-a pastrat poziţia până la final, câştigând această etapă cu un avantaj de 1m 51,8s faţă de ocupantul locului doi, Mads Ostberg.

Pe locul trei s-a clasat tânărul rus Evgeny Novikov (21 de ani) cu o înârziere de 3m 25s faţă de lider.

Peter Solberg a reuşit o revenire spectaculoasă după accidentul de vineri. În total norvegianul a câştigat opt probe speciale dar ghinionul a făcut ca acesta să termine raliul doar pe poziţia a patra.

Pilotul Ford, Jari-Matti Latvala, a terminat etapa a patra din calendarul WRC 2012 pe un ruşinos loc 14. Spre deosebire de coechipierul său, Solberg, finladezul nu a reuşit să îşi recapete forma după accident şi a rămas până la sfârşitul etepei pe un loc de pluton.

Vezi mai jos clasamentul etapei a patra din calendarul WRC 2012:

1. M. HIRVONEN 4:19:24.3 0.0
2. M. ØSTBERG 4:21:16.1 +1:51.8
3. E. NOVIKOV 4:22:49.3 +3:25.0
4. P. SOLBERG 4:23:11.7 +3:47.4
5. N. AL-ATTIYAH 4:27:21.9 +7:57.6
6. M. PROKOP 4 :27:25.3 +8:01.0
7. D. KUIPERS 4:28:03.4 +8:39.1
8. S. OGIER 4:28:25.1 +9:00.8
9. T. NEUVILLE 4:29:54.0 +10:29.7
10. J. KETOMAA 4:31:08.9 +11:44.6
11. P. VAN MERKSTEIJN (JR) 4:31:27.1 +12:02.8
12. D. SORDO 4:33:39.8 +14:15.5
13. D. OLIVEIRA 4:36:18.4 +16:54.1
14. J. LATVALA 4:38:18.7 +18:54.4
15. O. TÄNAK 4:38:31.2 +19:06.9
Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide