WRC Noua Zeelandă – prima zi

Autor: Dan Vache 07 mai 2010 Raliuri

Sebastian LoebPilotul privat Petter Solberg este liderul
Raliului Noii Zeelande după prima zi de concurs.
Solberg a
preluat conducerea încă de dimineaţă dar apoi a fost depăşit de
pilotul Citroen, Dani Sordo. Solberg avea să cadă până pe locul
patru dar avea să revină spectaculos în a doua parte a zilei şi
revenit pe prima poziţie după un timp excelent obţinut pe PS 8.
A reuşit să îl devanseze pe Jari-Matti Latvala cu doar 1,5
secunde, aceasta fiind diferenţa cu care Solberg va ataca mâine a
doua zi de concurs.

Liderul campionatului, Sebastian Loeb este la mai mult
de un minut distanţă de lideri după un moment înfricoşător pe proba
specială cu numărul patru. Loeb avea să şteargă parapetul unui pod
şi a pierdut apoi timp preţios încercând să menţină portiera
închisă pe parcursul probei.

Jari-Matti Latvala este cel mai bine clasat pilot
Ford
în ciuda faptului că nu a fost mulţumit de
comportamentul maşinii sale pe prima buclă a zilei. În spatele său,
pe locul trei se află Sebastian Ogier de la Citroen Junior. Pilotul
francez a fost cel mai rapid pe trei din cele opt probe de macadam
disputate azi. Dani Sordo încheie ziua pe locul patru în
Mikko Hirvonentimp ce pilotul principal Ford, Mikko
Hirvonen ocupă doar locul cinci în clasamentul provizoriu.
Finlandezul s-a declarat nemulţumit de performanţele sale dar
recunoaşte că deşi a forţat nu a reuşit să fie mai rapid decât
adversarii săi.

Loeb a renunţat se pare să mai lupte pentru victorie, dar nu a
exclus o clasare pe podium a început procesul de revenire cu cel
mai rapid timp pe proba specială cu numărul şapte.

Mâine sunt de disputat opt probe speciale ce includ şi
două treceri pe speciala Te Akau de aproape 31 km.

Poz Pilot Echipă Ecart

1. Dani Sordo Citroen 48m32.8s

2. Sebastien Ogier Citroen la 5.5s

3. Jari-Matti Latvala Ford la 6.5s

4. Petter Solberg Citroen la 9.5s

5. Mikko Hirvonen Ford la 17.7s

6. Matthew Wilson Ford la 29.0s

7. Henning Solberg Ford la 1m14.6s

8. Sebastien Loeb Citroen la 1m40.3s

9. Jari Ketomaa Ford la 2m00.4s

10. Martin Prokop Ford la 2m24.0s

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide