F1 Academy | Zoe Florescu Potolea termină cursa din Zandvoort pe locul 11, după ce a fost descalificată din calificări. Care este motivul?

Autor: Daniel Simion 22 aug. 2026 SPORT
Zoe Florescu Potolea termină cursa din Zandvoort pe locul 11, după ce a fost descalificată din calificări. Care este motivul?

Zoe Florescu Potolea, primul pilot român în campionatul F1 Academy destinat femeilor, a terminat prima sa cursă pe locul 11, după ce a fost descalificată din sesiunea de calificări.

De pe poziția a doua pe grila de start de pe circuitul Zandvoort din Olanda, românca a plecat de pe locul 17. Cursa de tip Reverse Grid a terminat-o pe locul 11, după ce mai multe concurente nu au reușit să termine cursa.

De ce a fost descalificată Zoe Florescu Potolea?

Zoe terminase calificările pe locul 7, însă rezultatul a fost anulat după verificările tehnice de la finalul sesiunii.

Potrivit site-ului competiției, stewarzii au constatat că lubrifiantul motorului de pe mașina  cu numărul 15, pilotată de românca Zoe Florescu Potolea, nu corespundea specificației prevăzute în regulamentul tehnic F1 Academy. Uleiul obligatoriu pentru motor este Ravenol RSS SAE 10W60.

Echipa Hitech GP, de care aparține pilotul român, a susținut în fața stewarzilor că uleiul corect a fost folosit și că aceeași specificație este utilizată și la alte curse. Reprezentantul echipei a confirmat însă că măsurătoarea efectuată la verificare a fost în afara intervalului.

Conform unei postări de pe Facebook realizată de pagina Formula 1 în România, oficialii iau în calcul inclusiv posibilitatea unei contaminări a zonei de lucru sau a unei greșeli neintenționate a echipei. Cu toate acestea, toți timpii lui Zoe din calificări au fost șterși, iar românca a trebui să plece de pe locul 17, după ce se calificase pe locul 7 și trebuia să plece de pe locul 2, conform prevederilor unei curse de tip Reverse Grid.

În cursa Feature Race, echivalentul F1 Academy cu un Mare Premiu în Formula 1, Zoe Florescu Potolea va pleca de pe locul 7.

Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?

Românca a avut parte de un start bun, după ce Alisha Plamowski (Red Bull Racing) a oprit mașina în timp ce se dădea startul cursei. Zoe a reușit să evite la limită și un accident provocat de Natalia Granada (echipa Sephora).

După două Safety Car-uri, câștigătoarea cursei de F1 Academy din Olanda a fost Payton Wescott (Mercedes), urmată de Alba Larsen (Scuderia Ferrari) și Nina Gademan (Alpine).

Citește și: Foto | Mercedes-AMG aniversează 30 de ani de Safety Car în Formula 1 printr-un nou model. Noul AMG GT 63 Pro 4MATIC+ își va face debutul în cursa din Ungaria

Clasamentul cursei de F1 Academy din Olanda

Poziție Pilot Echipă Timp / Ecart Puncte acumulate
1 Payton Westcott Mercedes operată de Prema 30:43.482 +11
2 Alba Larsen Scuderia Ferrari operată de MP +1.807 s +8
3 Nina Gademan Alpine operată de MP +5.724 s +6
4 Esmee Kosterman Lego Racing operată de MP +7.528 s +5
5 Ella Lloyd McLaren operată de Rodin +8.030 s +4
6 Rachel Robertson Puma operată de Hitech +8.952 s +3
7 Megan Bruce TAG Heuer operată de Campos +10.137 s +2
8 Ava Dobson American Express operată de Hitech +13.191 s +1
9 Kaylee Countryman Haas operată de ART GP +13.625 s 0
10 Lisa Billard Gatorade operată de ART GP +13.870 s 0
11 Zoe Florescu Dirt Is Good operată de Hitech +14.434 s 0
12 Alisha Palmowski Red Bull Racing operată de Campos +15.104 s 0
13 Emma Felbermayr Audi operată de Rodin +15.871 s 0
14 Rafaela Ferreira Racing Bulls operată de Campos +15.989 s 0
15 Mathilda Paatz Aston Martin operată de Prema +16.247 s 0
16 Ella Stevens McLaren Oxagon operată de Rodin +16.859 s 0
17 Jade Jacquet Williams operată de ART GP DNF 0
18 Natalia Granada Sephora operată de Prema DNF 0

Cel mai rapid tur: Payton Westcott – 1:38.794 (+1 punct inclus)


Sursa foto: Hitech GP via Instagram



Comentarii
Inchide