19 Mai în istoria automobilistică

Autor: Cosmin Iordache 19 mai 2010 Știri auto

19
Mai 1928
– În această zi Colin Chapman, una dintre
cele mai luminate minţi ale automobilismului se naşte în Londra.
Deşi nu s-a bucură de notorietatea lui Enzo Ferrari, Ferrucio
Lamborghini sau Henry Ford, Chapman a adus foarte multe inovaţii
automobilismului şi motorsportului. Britanicul a absolvit
University College London având specializarea inginerie civilă, iar
ulterior a făcut parte şi
din Royal Air Force, aceste două episoade din viaţa sa fiind
premisele succesului de mai târziu.

În 1952 a fondat Lotus, numele venind de la
alintul pe care îl adresa soţiei sale. A manifestat un foarte mare
interes pentru Formula 1, participând chiar la Marele Premiu al
Franţei în 1956, dar ulterior s-a dovedit crucial pentru evoluţia
Formulei 1, atât la nivel tehnic cât şi ca instrument de promovare.
Chapman a fost primul patron de echipă care a introdus reclamele pe
monoposturi, transformând Marele Circ dintr-un hobby al piloţilor
bogaţi într-un adevărat mecanism de marketing de milioane de
dolari.

Pe lângă spiritul antreprenorial Chapman s-a
dovedit un inventator cel puţin la fel de iscusit. Britanicul a
patentat o bară de torsiune care îi poartă numele. De asemenea
britanicul a introdus prima dată şasiul monococă pe un monopost,
ducând astfel la apariţia unor bolizi mai rezistenţi, dar şi cu o
masă semnificativ redusă. Tehnologia a fost grefată şi pe modelele
de şosea, Lotus Elite fiind una dintre primele maşini de serie care
au venit cu această nouă arhitectură.

Lotus 25 replicaÎn
1962 Chapman a setat un nou standard pentru maşinile de Formula 1,
care se găseşte în linii mari şi azi, modelul Lotus 25 având
motorul montat central şi şasiu tubular. De asemenea a eficientizat
apăsarea aerodinamică a maşinilor prin montarea aripilor frontale
şi posterioare. Una dintre ultimele sale invenţii a fost un
monopost cu şasiu dual, care a fost vehement contestat de
concurenţă şi nu a putut fi folosit în cursele oficiale.

Lotus a câştigat sub era lui Chapman 7 titluri în Formula 1,
fiind cea mai titrată echipă la acea vreme. Inovaţiile sale din
Formula 1 s-au regăsit şi pe modelele de stradă acestea devenind un
etalon de eficienţă şi manevrabilitate. Chapman nu a apucat însă să
se bucure de Lotus prea mult, decedând la vârsta de 54 de ani din
cauza unui infarct, în 1981.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide