2023: Cum poți obține permisul la 16 ani în România și ce vehicule poți conduce

Autor: Radu Țuțulan 30 iul. 2023 Știri auto

Conform legislației, tinerii pot obține permisul la 16 ani, dacă îndeplinesc o serie de obligații legale. Acesta le va da dreptul să conducă mai multe tipuri de vehicule pe drumurile publice din România.

Încă din anul 2013, legislația rutieră permite tinerilor care nu au împlinit vârsta majoratului să obțină un permis de conducere. Acesta le va da dreptul să conducă anumite tipuri de vehicule pe drumurile publice, chiar și mașini mai mici.

Toți cei care vor să obțină acest permis de conducere trebuie să știe, însă, că sunt obligați să îndeplinească o serie de cerințe. În plus, nici examenul nu va fi unul facil.

Cursanții vor învăța atât legislație rutieră, cât și cum să conducă practic un vehicul. Deci, și pentru aceștia examenul de conducere va fi similar cu al celor care doresc să obțină permis pentru categoria A sau B.

Cum pot obține permis la 16 ani

În primul rând, cei care doresc să obțină permis de conducere trebuie să fi împlinit vârsta de 16 ani.

Apoi, trebuie să demonstreze că sunt apți din punct de vedere psihologic și medical să conducă un vehicul pe drumurile publice. Asta înseamnă că trebuie să obțină un aviz psihologic și medical de la un specialist.

O altă obligație este cazierul. Conform Art 24 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu pot obține permis de conducere decât persoanele care NU au fost condamnate pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie sau de furt al unui autovehicul.

De asemenea, cursantul trebuie să dețină carte de identitate.

2023: Școala de șoferi la 16 ani

Majoritatea școlilor de șoferi oferă tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani posibilitatea de a se înscrie la cursuri practice și teoretice, dacă îndeplinesc condițiile precizate mai sus.

În momentul înscrierii, cursanții trebuie să aleagă pentru ce categorie de vehicul vor să urmeze cursurile.

În funcție de școală, se va stabili un tarif pentru fiecare oră practică și teoretică de conducere. De asemenea, majoritatea școlilor propun cursanților și un calendar de desfășurare a orelor, astfel încât tinerii să își poată organiza timpul.

Pregătire teoretică include 14 ore legislație rutieră, 2 ore legislație specifică, 4 ore conducere preventivă și ecologică, 2 ore de prim ajutor și 2 ore pentru cunoașterea și întreținerea autovehiculului. La acestea se adaugă 30 de ore de conducere practică.

Prețul pentru școala de șoferi este cuprins, în general, între 1.500 și 2.500 de lei, în funcție de tipul de vehicul și numărul de ore efectuate.

Ce categorie de vehicul poți conduce la 16 ani

Tinerii care vor să obțină permis de conducere la 16 ani pot alege una dintre categoriile B1, AM și A1.

Asta înseamnă că adolescenții fie vor putea conduce o mașină de mici dimensiuni, fie un moped, fie un scuter.

Condiția generală este ca niciuna dintre aceste categorii de vehicule să nu depășească o anumită greutate iar motorul să fie de mici dimensiuni.

Examen la 16 ani pentru permis auto

După efectuarea tuturor orelor de teorie și conducere practică, tinerii care vor să obțină permis la 16 ani vor susține un examen compus din două probe.

Proba teoretică se va desfășura la centrul de examinare al Direcției Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din județul unde ați urmat școala de șoferi. Acesta se va desfășura pe calculator și constă în rezolvarea unui chestionar cu 26 de întrebări. Durata examenului este de 30 de minute, iar pentru a promova proba, cursanții trebuie să răspundă corect la cel puțin 22 de întrebări.

Proba practică presupune evaluarea capacității cursantului de a conduce un vehicul pe drumurile publice. Această testare se face în prezența unui examinator din cadrul DRPCIV.

Ce mașină poți conduce la 16 ani

Cei care obțin permis pentru categoria B1, vor avea dreptul să conducă un cvadricilu. Adică, un vehicul cu 4 roți a cărui masă proprie nu depășește 400 kg (550 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri), a cărui putere netă maximă nu depășește 15 kw (20 CP) sau cu motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 15 kw. Așadar, vehicule cu motor cu ardere internă cu capacitate cilindrică de maximum 45 cm3.

Categoria AM se referă la vehicule cu două sau trei roți, a căror viteză maximă este între 25 km/h și 45 km/h, iar capacitate cilindrică a acestora nu depășește 50 cm3.

Pentru motocicletele cu cilindree de maximum 125 cm3, cu puterea maximă de 11 Kw, raport putere/greutate de maxim 0,1 Kw/kg și triciclurile cu motor cu puterea maximă de 15 Kw, este necesar un permis de categoria A1.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide