2026: Cât timp poți sta legal pe avarii într-o zonă unde parcarea este interzisă? Diferența între oprire și staționare

Autor: Radu Țuțulan 26 iun. 2026 Știri auto
2026: Cât timp poți sta legal pe avarii într-o zonă unde parcarea este interzisă? Diferența între oprire și staționare

În unele zone, staționarea este interzisă, dar nu și oprirea. Cele două manevre par similare, dar Codul Rutier 2026 face o diferență clară între ele. Iată cât timp poți sta legal pe avarii într-o zonă unde parcarea e interzisă.

Mulți șoferi pornesc luminile de avarie atunci când lasă mașina câteva minute într-un loc în care parcarea este interzisă.

Conform Codului Rutier, oprirea este permisă, în anumite zone, chiar dacă staționarea e interzisă. Dar, dacă stai mai mult timp, se va considera că încalci legea.

2026: Cât timp poți sta legal pe avarii într-o zonă unde parcarea este interzisă?

Potrivit articolului 63 din OUG 195/2002, oprirea reprezintă imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public pentru cel mult cinci minute. Mai pe românește, dacă ai tras pe dreapta și stai pe loc mai puțin de 5 minute, se consideră „oprire”. După acest interval de timp, se va considera staționare.

Este legal să oprești într-o zonă în care există indicatorul de „Staționare interzisă”. Dar condiția este să nu depășești cele 5 minute, pentru a se considera „oprire”.

Chiar dacă șoferul rămâne în mașină, ține motorul pornit sau are luminile de avarie pornite, nu se va schimba încadrarea legală.

A nu se confunda, însă, cu situațiile în care oprirea este involuntară. Adică, atunci când din cauza unei avarii sau a altor probleme, șoferul este obligat să staționeze cu mașina într-un loc unde acest lucru este interzis.

De exemplu, dacă pornești avariile fără a exista o problemă reală la mașină, și staționezi într-un loc unde oprirea este interzisă, riști să primești amendă și puncte de penalizare.

Așadar, nu poți sta mai mult de 5 minute, legal, într-o zonă unde staționarea e interzisă, chiar dacă ai avariile pornite.

Cum se folosesc corect luminile de avarie

Luminile de avarie sunt mijloace de avertizare și nu reprezintă o autorizație temporară de parcare, cum ar crede unii.

Acestea trebuie folosite, de exemplu, când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă, când este remorcat sau când deplasarea foarte lentă poate constitui un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Dacă le pornești pentru a anuța că „te întorci imediat” sau că nu ai de gând să parchezi pe termen lung, nu vor avea niciun efect în fața legii. Așadar, luminile de avarie nu îți permit să oprești sau să staționezi într-o anumită zonă unde această manevră e interzisă.

În schimb, dacă oprirea e permisă dar nu și staționarea, poți trage pe dreapta cel mult 5 minute, fără a porni avariile.

Ce se întâmplă dacă stai pe avarii într-o zonă unde oprirea e interzisă

Oprirea neregulamentară este sancționată cu 2 sau 3 puncte de amendă și două puncte de penalizare.

Staționarea neregulamentară atrage o sancțiune de 3 sau 4 puncte de amendă și trei puncte de penalizare, conform încadrărilor din Codul Rutier.

În prezent, punctul de amendă are o valoare de 202,5 lei, iar din 1 iulie 2026 va fi majorat la 216,25 lei.

În plus, dacă nu e nimeni în vehicul și acesta e parcat neregulamentar, Poliția poate dispune ridicarea mașinii. Într-o astfel de situație, se vor achita costuri suplimentare cu transportul și depozitarea. Aceste taxe pot depăși 1.000-1.500 de lei și cresc cu fiecare zi în care mașina rămâne în parcarea firmei de ridicări.


Sursa foto: elements.envato.com



Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide