240.000 de automobile cu probleme tehnice

240.000 de automobile cu probleme tehnice

Autor: Andrei Ştirbu acum 13 ani Știri

Rechemările de pe piaţă ale maşinilor marca Peugeot 307 se referă la vehiculele vândute în perioada 2003-2006, fiind motivate de existenţa unor probleme tehnice la sistemul ABS şi la sistemul ESP. Acţiunea va începe în luna septembrie, iar 80.000 de vehicule vor fi rechemate de pe piaţă în Germania, a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al grupului.

Între 2005 şi 2006, compania a rechemat 18.500 de automobile 307 de pe piaţa daneză, în urma unor defecţiuni constatate la sistemele ESP şi ABS, care puteau conduce la declanşarea unor incendii, în cel mai rău caz. Campania anunţată în această săptămână "completează acţiunea precedentă ca măsură de precauţie", a mai spus reprezentantul Peugeot.

În România, importatorul oficial Peugeot, Trust Motors, a emis un comunicat prin care anunţă că nu este necesară efectuarea acestei campanii de rechemare pentru nici un model 307 comercializat la noi.



Comentarii
Inchide