3.300 de cai putere e bine? Întrebam şi noi … (GALERIE FOTO)

Autor: Alexandru Banu 18 mai 2017 Știri auto

Când numele tău începe cu P şi se termină cu Orsche, eşti bun şi eşti căutat. Şi pentru haine, şi pentru electrocasnice, şi pentru orice unde poţi să-ţi mai arunci sigla. Ceri un comision, iar producătorul de lux care foloseşte sigla ta, câştigă şi el un ban cinstit. Bineînţeles că e nevoie de viza Porsche. Produsul comercializat trebuie să fie acordat stilistic şi calitativ la dimensiunea mărcii Porsche. Lucrurile sunt mai complicate decât le-am explicat noi (aşa cum le credem), dar în mare, cam asta e negocierea şi rezultatul. Sunt şi proiecte în care Porsche se poate implica mai mult. Cu designeri personali. Şi suntem tentati să credem că implicarea lor e cea mai importantă în tot ce apare cu siglă Porsche, fie că sunt prăjitoare de pâine AEG sau BOSCH, fie că e un … yacht.

Aşa cum au scos Studioul de Design Porsche şi constructorul Dynamiq.  GTT 115 Hybrid are întra-adevăr 3.300 de cai putere din două motoare de câte 1.650, fiecare. Yacht-ul are 35 de metri, cam cât 6 Maybach-uri în serie. Pe el se pot caza 6 oameni în 3 camere, la fel şi echipajul (cu 3 camere separate). GT115 prinde maximum 40 de km/h şi are rezervor de combustibil pentru 24.000 de litri. Numai 7 bucăţi se vor face, pentru 13 mil. $ / bucată.

PORSCHE DYNAMIQ GTT 115 (GALERIE FOTO)        

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide