5 locuri din România de vizitat toamna asta și cât faci până acolo dacă mergi cu viteza legală?

Publicat: 08 10. 2020, 22:00
Actualizat: 08 10. 2020, 22:05

Pandemia de coronavirus ne închide ușa Europei în nas. Numărul tot mai mare de cazuri ne-a trimis direct pe lista roșie. Românii sunt nevoiți să se reorienteze când vine vorba de vacanțe. Iată 5 locuri din România de vizitat în toamna asta. Cum ajungi și cât faci până acolo?

GALERIE FOTO 

  1. Sibiu

Pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei, cea mai bună rută, dacă pleci din București, este Autostrada A1 București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Valea Oltului. Nu se mai lucrează acolo, așa că sunt șanse să parcurgi distanța în aproximativ 4 ore, mai ales dacă alegi să faci deplasarea în timpul săptămânii.

De la Sibiu, ajungi cu ușurință la Castelul de Lut de la Porumbacu de Sus, aflat la o distanță de 38 de kilometri.

  1. Brașov

Brașovul este extreme de ofertant, chiar și în afara sezonului de schi. Pe lângă Centrul Vechi cu Piața Sfatului și Biserica Neagra, poți vizita împrejurimile. La numai 17 kilometri de Brașov se află Dino Park, o atracție interesantă pentru cei mici.

În zilele în care Valea Prahovei se aglomerează, se poate ajunge la Brașov pe ruta București – Pitești – Câmpulung – Bran – Brașov sau pe ruta București – Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Brașov. Sunt mai lungi, dar sunt de preferat blocajelor rutiere.

  1. Hunedoara

Hunedoara a devenit, în ultimii ani, o atracție turistică datorită Castelului Corvinilor, inclus astăzi în “top 10 destinații de basm din Europa”. Renovat cu fonduri europene, castelul medieval a primit anul trecut aproape jumătate de milion de vizitatori. De la Hunedoara se ajunge cu ușurință la Alba-Iulia. Merită o vizită obiective ca Cetatea Alba Carolina și Catedrala Încoronării.

Sunt aproximativ 400 de kilometri până la Hunedoara. Cea mai eficientă rută este București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Hunedoara.

  1. Constanța

Litoralul românesc este aproape pustiu în extra-sezon. Este momentul potrivit pentru a vizita. Faleza este pustie și oferă o priveliște spectaculoasă. Cazinoul este în renovare, dar în apropiere se află Acvariul. Sunt interesante Farul Genovez, Moscheea Carol I, iar într-o zi ploioasă de toamnă vă puteți ocupa timpul cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.

În extra-sezon, timpul parcurs pe drum va fi foarte scurt. Ruta recomandată este, fără dubii, Autostrada A2 București – Constanța, care vă va duce la destinație în aproximativ 2 ore și jumătate.

  1. Iași

Rețelele de socializare sunt pline de fotografii cu Palatul Culturii din Iași. Construcția renovată și-a redeschis porțile în 2016. La nici 70 de kilometri de Iași se află Miclăușeni, cu al său castel Sturdza.

De aproximativ cinci ore și jumătate ai nevoie pentru a parcurge cei 390 de kilometri de la București la Iași, pe DN2, București – Buzău – Tecuci – Vaslui.