Accident grav la Iași, după ce trei mașini s-au ciocnit violent

Autor: George Cristea 30 sept. 2020 Știri auto

Un accident grav s-a produs marți seara la Iași, după ce trei mașini s-au ciocnit violent în cartierul Bucium. Impactul a fost atât de puternic încât motorul uneia dintre mașini a fost proiectat în pădurea aflată la marginea drumului.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit martorilor, accidentul s-a petrecut în condițiile în care unul dintre șoferi ar fi încercat să depășească o coloană de vehicule, în curbă, pe un carosabil umed. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns pe celălalt sens de mers, unde a lovit alte două autoturisme care circulau regulamentar.

„În cele trei autoturisme se aflau nouă ocupanți, doi minori de 16 ani și șapte adulți. Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă și a carosabilului umed, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi acroșat două autoturisme. În urmă evenimentului rutier au rezultat șase victime, respectiv doi dintre conducătorii auto și patru pasageri”, au precizat polițiștii din Iași.

Accident grav la Iași: Lipsa parapetului central provoacă noi victime

Doi tineri, de 19 și 20 de ani, precum și o femeie de 64 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Celelalte persoane aflate în cele trei mașini au refuzat transportul la spital, primind îngrijiri medicale la locul accidentului.

Depășirea neregulamentară este, alături de viteza excesivă, una dintre cauzele majore de accidente grave. De-a lungul timpului au existat accidente răsunătoare, produse de persoane publice care au depășit neregulamentar și au produs accidente grave. În cel mai recent caz, mașina care îl transporta pe ministrul Transporturilor Lucian Bode a depășit coloana de mașini pe Valea Oltului și a provocat un astfel de accident. În ciuda mediatizării evenimentului, nicio persoană nu a fost audiată de procurori în cazul acestui accident. Din fericire, acesta nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești.

Un alt caz celebru a fost accidentul provocat de un alt demnitar. În decembrie anul trecut, mașina fostului ministru Daniel Chițoiu a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină condusă regulamentar, omorând două persoane aflate în aceasta.

sursa: Gândul.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide