5 motive pentru care câinii se reped la roțile mașinilor

Autor: David Andrei 08 ian. 2021 Știri auto

Cu siguranță ai pățit-o de mai multe ori. Mulți câini se reped la roțile mașinii, latră agresiv și urmăresc autoturismul până când acesta se îndepărtează, în timp ce șoferul nu știe ce să mai facă să nu lovească patrupedul. Nici bicicliștii nu au mai mult noroc.

GALERIE FOTO

Există însă, motive întemeiate pentru care câinii se reped la roțile mașinii.

  1. Instinct de vânătoare. Deși nu sunt tocmai lupi, câinii simt nevoia să vâneze, să atace. Pentru ai, roțile mașinii ar putea fi orice animal care încearcă să fugă. Odată ce mașina se oprește, roțile sunt complet neinteresante.
  2. Își apără teritoriul. De multe ori, câinii văd în mașini un inamic care le încalcă teritoriul. Își protejează de amenințarea motorizată spațiul în care trăiesc, mănâncă și dorm. Prin urmărire și lătrat, încearcă să gonească intrusul, chiar dacă acesta este un vehicul.
  3. Se joacă. Pentru unii câini, o roată în mișcare este o jucărie. Animalul nu conștientizează că aceasta îl poate răni în timpul jocului și încearcă să o prindă ca pe unul dintre discurile aruncate de companionul uman, de exemplu.
  4. Câinii au obiceiul de a urina pe roțile mașinilor. Acest motiv este strâns legat de cel de la punctul 2. Mirosul este simplu de identificat de alți câini, care consideră că un miros străin pe teritoriul lor reprezintă o amenințare.
  5. Nu au niciun motiv evident. Există, în rândul animalelor, așa cum se întâmplă și în rândul oamenilor, câini anxioși, agresivi, puși, pur și simplu, pe harță. Aceștia nu au niciun motiv pentru care atacă roțile mașinilor. Pur și simplu, ca și unii oameni, au o dispoziție… aparte.

Ce trebuie să facă un șofer atunci când câinii se reped la roțile mașinii sale?

Șoferii trebuie să circule cu atenție sporită atunci când un câine sau mai mulți se reped la roțile mașinii sale. Pentru a nu-i răni pe atacatori, aceștia trebuie să reducă viteza.

Poate fi o soluție bună și oprirea autovehiculului până când câinii se îndepărtează.

Nu este recomandat ca șoferul sau pasagerii să coboare din mașină pentru a încerca să se împrietenească cu patrupezii sau pentru a-i agresa. Animalele sunt imprevizibile, iar astfel de situații pot degenera.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide