Accident grav pe DN1: Un BMW s-a rupt în două după ce a fost lovit de un Range Rover

Autor: ProMotor 11 feb. 2020 Știri auto

Un accident grav a avut loc astăzi pe Drumul Național 1. Un BMW și un Range Rover s-au ciocnit după ce o tânără de 19 ani, aflată la volanul mașinii germane, nu a acordat prioritate. BMW-ul ei s-a rupt în două.

Galerie foto

Martorii susțin că tânăra de 19 ani ieșea de pe drumul dinspre complexul acvatic din Corbeanca și nu s-a asigurat la ieșirea în DN1. Un Range Rover a lovit-o în plin, iar mașina ei s-a rupt în două. Partea din spate a zburat pe câmpul de lângă carosabil. La volanul SUV-ului se afla o femeie de 52 de ani din Brașov.

Tânăra din BMW era semiconștientă la sosirea medicilor. Aceasta a fost intubată și transportată de urgență la spitalul Elias din sectorul 1 al Capitalei. Femeia din Range Rover a suferit răni minore și refuzat îngrijirile medicale.

Imaginile postate de martori pe grupul Corbeanca Social Community sunt uluitoare. “Mașina a fost sudată și revândută. Normal că s-a rupt!” Așa sună cele mai multe dintre comentariile celor care au văzut fotografiile pe rețelele de socializare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide