Accidentul care a speriat companiile de asigurare. Cum a reușit un Logan să facă zob un Lamborghini?

Autor: David Andrei 08 dec. 2020 Știri auto

Un Logan a făcut zob un Lamborghini. O tânără aflată la volan nu ar fi acordat prioritate și ar fi lovit supercar-ul într-o intersecție.

GALERIE FOTO

La volanul supercar-ului se afla un celebru vlogger rus, Dimitri Rudikov. El deține un canal de YouTube cu peste un milion de abonați.

Accidentul a avut loc într-o intersecție din centrul orașului Sankt Petersburg în vara acestui an, dar imaginile s-au viralizat recent. O tânără aflată la volanul unui Logan nu a acordat prioritate și a lovit în plin mașina de culoare galbenă. Coliziunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, dar și de camera vlogger-ului.

La o primă vizionare, șoferul de Lamborghini pare să nu fi acordat prioritate de dreapta. Dar una dintre imaginile surprinse la locul accidentului arată că supercar-ul se deplasa pe o arteră cu prioritate, iar șoferița de Logan ar fi trebuit să-i cedeze trecerea.

Vlogger-ul aflat la volan s-a dat jos pentru a-i reproșa șoferiței de Logan că a fost neatentă. Între timp, prietena lui își scotea cioburile din pantofii sport. Geamul din dreapta s-a făcut zob, iar portiera a fost îndoită serios. Logan-ul are doar bara față înfundată și capota puțin îndoită. Supercar-ul a fost luat de acolo cu platforma.

Fotografiile care au surprins scenele de după incident o arată pe tânăra pasageră în Lamborghini instalată comod pe capotă. Aceasta nu pare să fie deloc îngrijorată.

Cea care trebuie să fie însă, îngrijorată este șoferița de Logan. O portieră de Lamborghini costă probabil cât mașina ei când era nouă. Supercar-ul avariat de ea era promis de vlogger unuia dintre abonații săi. Acesta urma să o predea în câteva zile la Moscova.

În Rusia, Logan se vinde cu logo Renault și este una dintre cele mai ieftine mașini disponibile pe piața de acolo.

Cei care au văzut cum un Logan a distrus un Lamborghini s-au amuzat

Comentariile celor care au văzut cum un Logan a distrus un Lamborghini sunt memorabile.

“Liniștiți-vă, Loganul se va regenera!”, spune un user.

“Are cineva niște Xanax pentru agentul de la compania de asigurare? Legenda spune că încă are palpitații când aude de Logan!”

“Domnișoara își dorește să fi mers cu autobuzul astăzi!”

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide