Acum poți afla online dacă o mașină este înmatriculată sau nu

Autor: ProMotor 27 dec. 2019 Știri auto
Acum poți afla online dacă o mașină este înmatriculată sau nu

Autoritățile au realizat platforma online unde poți afla dacă o mașină este înmatriculată sau nu. Astfel, cei interesați pot afla online situația înmatriculării unei mașini, precum și motivele pentru care a fost suspendată înmatricularea.

Actul normativ ce conține măsura, respectiv Legea nr. 241/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.

Acesta dă posibilitatea celor interesați de a afla, fără mare efort, care este situația înmatriculării unei mașini. Mai exact, persoanele care doresc să afle mai multe detalii despre o mașină pot face această verificare chiar din fața calculatorului sau telefonului și în mod gratuit. De dezvoltarea și gestionarea aplicației informatice se ocupă, potrivit textului documentului, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

DRPCIV „realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, pentru a se verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia”, se precizează în lege.

De astăzi, aceste verificări se pot face simplu, accesând secțiunea dedicată de pe site-ul DRPCIV. Pentru a afla starea de înmatriculare este nevoie să introduceți seria de caroserie a mașinii, precum și numărul de înmatriculare al acesteia.

Înmatricularea unei mașini se suspendă, potrivit Codului rutier, în cazul în care noul proprietar al unei mașini nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data cumpărării acesteie sau atunci când expiră sau când este anulată inspecția tehnică periodică (ITP). În acest ultim caz, suspendarea înmatriculării unei mașini încetează din ziua în care mașina trece iar de ITP.

În prezent, pe site-ul DRPCIV pot fi găsite și alte instrumente online, care permit, spre exemplu, verificarea emiterii unui permis, verificarea emiterii unui certificat de înmatriculare și verificarea disponibilității unui număr de înmatriculare. De asemenea, același site permite efectuarea online a programărilor la ghișeu pentru toate unitățile teritoriale din România, precum și simularea examenului teoretic pentru obținerea permisului auto.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide