Adio, Salonul Auto de la Frankfurt! Ce se întâmplă cu celebrul salon german

Autor: ProMotor 30 ian. 2020 Știri auto
Adio, Salonul Auto de la Frankfurt! Ce se întâmplă cu celebrul salon german

Salonul Auto de la Frankfurt, cunoscut și sub denumirea de International Automobile Exhibition, și-a trăit ultima ediție anul trecut. În agonie, putem spune, dacă ne gândim la scăderea dramatică a numărului de vizitatori, dar și la protestele grupurilor de mediu, care au blocat practic accesul în salon pe 13 septembrie 2019.

Ceea ce știm în acest moment este că ediția din 2021 a Salonului nu va mai avea loc la Frankfurt. Cel mai probabil, dacă va mai exista, IAA va avea un concept cu totul nou, care ar putea să nu mai semene deloc a salon auto în sensul actual al termenului. Potrivit unui comunicat al Asociației Industriei Auto din Germania (VDA), pe lista scurtă a orașelor care ar putea găzdui viitorul Salon au rămas în acest moment Berlin, Hamburg și München.

Plecarea Salonului Auto din Frankfurt marchează aproape 70 de ani de când evenimentul are loc în capitala financiară a Germaniei. Alături de Salonul AUto de la Paris, IAA este unul dintre cele mai mari saloane auto europene. În trecut, Salonul de la Frankfurt a reprezentat un vector de imagine important pentru industria auto, dar și o platformă eficientă pentru a impulsiona vânzările de mașini. Se estimează că circa o treime dintre vizitatorii salonului iau o decizie de cumpărare a unei mașini în următoarele 6 luni după eveniment.

Vremea saloanelor auto pare să fi apus, însă. Multe dintre aceste evenimente au dispărut, iar în cazul celor care încă se mai țin, producătorii auto care participă sunt din ce în ce mai puțini. Costurile de participare la un Salon auto sunt extrem de mari, ceea ce i-a făcut pe mulți să considere alte forme de promovare. Printre acestea, evenimente dedicate, care pot fi transmise live în întreaga lume la costuri scăzute, grație puterii internetului.

Ediția din 2019 a Salonului Auto de la Frankfurt a marcat o scădere dramatică a interesului marilor producători din industria auto, un trend care este păstrat și în cazul altor saloane auto, inclusiv cel de la Geneva din luna martie. IAA a fost anul trecut ținta protestelor asociațiilor de protecția mediului, iar numărul vizitatorilor s-a prăbușit cu aproape 30%, la numai 560.000 de persoane.

Pentru a face IAA mai atractiv, VRA intenționează nu doar să schimbe locația evenimentului, ci și conceptul acestuia. Potrivit comunicatului Asociației Industriei Auto din Germania (VDA), tematica viitoarelor ediții va fi mobilitatea sustenabilă în orașele inteligente. Aparent, Frankfurt nu a fost considerat suficient de inteligent pentru a păstra șansa organizării acestui eveniment.

Chiar și în condițiile unui nou concept revoluționar, schimbarea locului de desfășurare ar putea să nu fie suficientă pentru a  salva IAA de la dispariție. Asta deoarece nu doar saloanele auto sunt un concept perimat, ci în general târgurile și expozițiile pierd rapid teren. Este un trend pe care încearcă să-l evite organizatorii Salonmului Auto de la Paris, care este programat la începutul lunii octombrie. Aceștia au promis un eveniment „regândit în profunzime”, cu accent pe componenta business-to-business și noile provocări din domeniul mobilității.

sursa: Automotive News Europe

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock



Comentarii
Inchide