Aeromobil 3.0: maşina zburătoare din Slovacia se întoarce. VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 04 nov. 2014 Știri auto

La un moment dat, aţi putut citi pe ProMotor un material despre un vehicul ciudat, creat în Slovacia: jumătate avion, jumătate automobil, pe numele său (sugestiv) Aeromobil. Ei bine, aceea era versiunea Aeromobil 2.5, care urma să prefaţeze un viitor Aeromobil mai stilat şi mai confortabil.

Pentru că proiectul nu a fost abandonat şi s-a muncit la dezvoltarea sa, versiunea Aeromobil 3.0 nu a întârziat să apară. Aşadar, a treia generaţie a automobilului zburător este în stadiu de testare în condiţii reale de zbor.

Producătorii săi spun că prototipul are nevoie de doar câteva secunde pentru a face tranziţia între automobil şi avion. În materie de dimensiuni, Aeromobil 3.0 măsoară şase metri lungime, 2,24 metri lăţime când este folosit ca automobil şi are o anvergură a aripilor de 8,31 metri atunci când este utilizat ca aparat de zbor.

Evoluţia pe care o aduce Aeromobil 3.0 constă în folosirea de materiale compozite, a unui sistem automat de declanşare a paraşutei şi a pilotului automat. Conceptul este propulsat de un motor Rotax 912 răcit cu apă, ce produce 100 CP, montat în spatele scaunelor. Atunci când Aeromobil nu zboară, aripile pot fi pliate pe lungimea acestuia şi motorul acţionează cele două roţi din faţă.

Mai jos, regăsiţi o listă cu datele tehnice ale versiunii Aeromobil 3.0 şi un material video demonstrativ:

Viteza de decolare – 130 km/h

Autonomie – 700 km în modul avion, 500 km în modul automobil

Consum – 15 l/h în modul avion, 7,5 l/100 km în modul automobil

Lungime – 6.000 mm

Lăţime – 8.310 mm cu aripile desfăcute, 2.240 mm cu aripile pliate

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide