Airbus prezintă avioanele cu emisii zero. Cu ce funcționează motoarele aeronavelor?

Autor: David Andrei 22 sept. 2020 Știri auto

Airbus dezvăluie primele avioane cu emisii zero. Trei astfel de aeronave au fost deja construite. Dacă testele de vor desfășura conform planurilor companiei aviatice, cele trei vor opera pe cursele de linie din 2035.

GALERIE FOTO

Airbus ar deveni astfel prima companie producătoare de avioane cu emisii zero. Una dintre cele trei aeronave prezentate de Airbus poate transporta între 120 și 200 de pasageri pe o distanță de aproximativ 2.000 de mile marine, echivalentul a 3.704 kilometri. Acest lucru înseamnă că un astfel de avion ar putea ajunge de la București la Lisabona, de exemplu.

Motorul turbo va fi alimentat cu gaz modificat pe bază de hidrogen. Proiectul face parte din strategia “ZEROe”.

„Hidrogenul are o densitate de energie volumetrică diferită de cea a combustibilului pentru avioane, aşa că trebuie să studiem alte opţiuni de stocare şi alte structuri de aeronave decât cele existente”, explică Jean-Brice Dumont, Airbus EVP Engineering. „Acest lucru presupune modificarea aspectului vizual al viitoarelor noastre aeronave cu emisii zero. Aceste trei configuraţii ne oferă câteva opţiuni interesante pentru explorări ulterioare.”

Avioane Airbus care nu poluează. Cum este posibil?

Motoarele vor fi adaptate pentru a arde hidrogen lichid stocat într-un rezevor montat în partea posterioară a fuselajului. Tehnologia de propulsie va intra în curând în teste și are ca scop reducerea emisiilor directe produse de vehicule din domeniul aviației. Acestea reprezintă aproximativ 3% din totalul emisiilor de gaze cu effect de seră la nivelul Uniunii Europene. Airbus promite producerea hidrogenului din energie regenerabilă și extragerea sa din apă cu electroliză, o procedură nepoluantă, dar extreme de costisitoare la această oră.

Cel de-al doilea concept de aeronavă dezvăluit poate transporta până la 100 de pasageri la distanțe de peste 1.000 de mile marine, adică 1.852 de kilometri. Astfel, ar fi posibil, de exemplu, un zbor București-Paris.

La bordul celui de-al treilea concept, cu un design neconvențional, ar putea călători până la 200 de pasageri pe o distanță de aproximativ 2.000 de mile marine.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide