Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație

Autor: Marius Vișan 08 sept. 2026 Știri auto
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație

ProMotor a fost la Paris pentru prima întâlnire cu noua generație Dacia Spring. Deși a fost o prezentare statică, am avut suficient timp să analizăm mașina de aproape, să ne așezăm la volan și să vedem cât de mult s-a schimbat unul dintre cele mai accesibile automobile electrice de pe piața europeană.

Iar de data aceasta, „noua generație” chiar înseamnă o mașină nouă. Spring 2 nu este încă un facelift al modelului lansat în Europa în 2021, ci pornește de la arhitectura RG-EV Small a Grupului Renault. Are alte proporții, un interior redesenat, o baterie nouă și, în premieră pentru Spring, este produs în Europa (la Novo Mesto, în Slovenia).

Aceeași familie tehnică stă și la baza noului Renault Twingo E-Tech electric, însă cele două modele vor avea destine diferite pe piața noastră. Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, noul Twingo nu este prevăzut pentru comercializare în România.

După întâlnirea de la Paris, am selectat 10 lucruri care merită știute despre noua Dacia Spring și care arată cât de mult s-a schimbat față de generația pe care o înlocuiește.

1. O platformă complet nouă, înrudită cu Renault Twingo

A doua generație Spring renunță la baza tehnică a vechiului model și trece pe platforma RG-EV Small a Grupului Renault, dedicată mașinilor electrice compacte. Aceeași familie tehnică este folosită și de noul Renault Twingo E-Tech electric, chiar dacă cele două modele rămân produse distincte.

Twingo nu este prevăzut, cel puțin deocamdată, pentru piața din România, astfel că Spring ar urma să rămână principala electrică urbană accesibilă a grupului pe plan local.

Sursa foto: ARCMEDIA

Noua platformă schimbă și proporțiile mașinii. În același timp, masa pornește de la numai 1.212 kg, o valoare redusă pentru o electrică modernă.

2. Mai mare și cu proporții mai bune, dar rămâne o mașină de oraș

Schimbarea de proporții este mult mai evidentă atunci când vezi mașina pe viu. Noul Spring are 3,85 metri lungime și este cu 15 cm mai lung și cu 18 cm mai lat decât generația precedentă. Lățimea suplimentară se observă imediat: mașina pare mai bine așezată pe roți și nu mai are silueta îngustă care caracteriza vechiul model.

Designul urmează actuala identitate Dacia, cu forme geometrice, suprafețe simple și benzi negre care unesc blocurile optice atât în față, cât și în spate. Partea frontală este dominată de capota scurtă și înaltă și de noua semnătură luminoasă inspirată de emblema Dacia Link, în timp ce pasajele de roți mai pronunțate încearcă să-i dea mașinii o prezență mai robustă. În spate, aceeași temă este continuată de banda decorativă în care numele Dacia este integrat direct, fără litere aplicate separat.

Interesantă este și soluția aleasă pentru lumini. Doar partea superioară a semnăturii este iluminată cu LED-uri, în timp ce elementul inferior, înclinat la 45 de grade, reflectă lumina generată deasupra. Dacia obține astfel aspectul unei semnături luminoase mai complexe folosind mai puține componente, o soluție care urmărește în același timp reducerea costurilor.

În ciuda creșterii în dimensiuni, Spring rămâne o mașină de segment A, gândită în primul rând pentru oraș. Raza de bracaj de 4,95 metri ar trebui să ajute la manevrele în spații strâmte.

Sursa foto: ARCMEDIA

3. Un interior complet redesenat

Schimbarea este evidentă și atunci când deschizi portiera. Planșa de bord nu mai are aproape nimic în comun cu cea a vechiului Spring și adoptă un desen mai simplu, dominat de linii orizontale. Instrumentarul digital de 7 inci este standard pe ambele niveluri de echipare, însă configurația consolei centrale diferă.

Versiunea de bază Expression nu are un ecran multimedia dedicat și folosește sistemul Media Control, prin care smartphone-ul devine principala interfață pentru funcțiile multimedia și navigație. Journey primește în schimb sistemul Media Nav Live, cu display tactil de 10,1 inci, navigație, Apple CarPlay și Android Auto.

Materialele rămân în ton cu poziționarea accesibilă a modelului, cu plastice tari în multe zone ale habitaclului. Progresul față de vechiul Spring se simte mai ales la nivelul designului, ergonomiei și tehnologiei disponibile la bord, nu printr-o schimbare radicală a calității finisajelor.

Sursa foto: ARCMEDIA

4. Mai mult spațiu, dar locurile din spate rămân limitate

Dacia susține că noul Spring oferă unul dintre cele mai spațioase habitacluri din segmentul A electric, însă dimensiunile reduse ale mașinii continuă să se simtă pe bancheta din spate. La prezentarea de la Paris am constatat că, atunci când scaunele din față sunt glisate la maximum spre spate, spațiul pentru picioare devine atât de mic încât unui pasager adult îi este practic imposibil să se așeze pe banchetă. Pentru a transporta patru adulți, ocupanții din față vor trebui să facă un compromis în privința poziției scaunelor.

În schimb, portbagajul este destul de generos pentru dimensiunile mașinii, cu 337 de litri și până la 1.283 de litri cu bancheta 50/50 rabatată. Podeaua poate fi compartimentată cu ajutorul a două elemente separate, iar în față poate fi montat opțional și un frunk de 18 litri, potrivit pentru cablul de încărcare.

Sursa foto: ARCMEDIA

5. Surpriza este sub capotă: numai 80 CP

Motorul electric dezvoltă acum 80 CP și 175 Nm și transmite puterea către puntea față. Este, de altfel, aceeași putere anunțată și pentru noul Renault Twingo E-Tech electric. Spring accelerează de la 0 la 100 km/h în 12,1 secunde și atinge o viteză maximă de 130 km/h.

Este o alegere interesantă pentru o mașină care a crescut în dimensiuni, însă Dacia a păstrat masa la un nivel redus, de la 1.212 kg. Dacă cei 80 CP sunt suficienți și dincolo de traficul urban vom afla la primul test pe șosea.

Sursa foto: ARCMEDIA

6. O baterie mică pentru o mașină gândită în jurul orașului

Dacia nu a intrat în cursa bateriilor tot mai mari. Noul Spring folosește un acumulator LFP cu o capacitate utilă de 27,5 kWh, suficient pentru o autonomie declarată de până la 250 km în ciclul mixt WLTP. Consumul oficial este de 12,7 kWh/100 km.

Alegerea unei baterii relativ mici ajută atât la menținerea costurilor sub control, cât și la masa mașinii, care pornește de la 1.212 kg. Dacia își justifică această abordare și prin modul în care este utilizată actuala generație: potrivit datelor colectate de producător de la mașinile conectate, proprietarii de Spring parcurg în medie 34 km pe zi, cu o viteză medie de 34 km/h, iar în 75% dintre cazuri încărcarea se face acasă.

Cu alte cuvinte, cei 250 km sunt gândiți mai degrabă pentru naveta zilnică decât pentru drumuri lungi.

Sursa foto: ARCMEDIA

7. Încărcarea rapidă de 50 kW nu vine standard

Configurația standard include un încărcător AC de 6,6 kW. La un wallbox de 7 kW, încărcarea bateriei de la 15% la 80% durează, potrivit Dacia, 2 ore și 55 de minute. De la o priză casnică, aceeași operațiune ajunge la nouă ore.

Cine vrea să folosească și stațiile rapide trebuie să aleagă Pachetul Charge. Acesta aduce încărcare AC la 11 kW și DC la maximum 50 kW, caz în care 15-80% ar trebui să dureze aproximativ 28 de minute. Tot acest pachet include și funcția V2L, prin care bateria mașinii poate alimenta dispozitive electrice externe, de la o bicicletă electrică până la aparate de mici dimensiuni.

8. Doar două versiuni: Expression și Journey

Dacia păstrează gama Spring simplă. Sunt disponibile două niveluri de echipare, Expression și Journey, ambele cu același motor de 80 CP, bateria LFP de 27,5 kWh și încărcătorul AC standard de 6,6 kW.

Expression vine cu instrumentar digital de 7 inci, aer condiționat manual, senzori de parcare spate, frână de parcare electrică, geamuri față și oglinzi acționate electric și sistem Media Control, care folosește smartphone-ul drept interfață multimedia.

Journey adaugă jante de 16 inci, acces hands-free, cameră pentru marșarier și sistemul Media Nav Live cu ecran tactil de 10,1 inci, navigație, Android Auto și Apple CarPlay. Diferențele nu se opresc aici, dar acestea sunt dotările care separă cel mai clar cele două versiuni la prima vedere.

Sursa foto: ARCMEDIA

9. Spring continuă să pună accesibilitatea înaintea sofisticării

Poate cea mai interesantă concluzie după ce vezi mașina de aproape este că Dacia nu încearcă să ascundă filosofia din spatele ei. Spring este mai modern, dar continuă să folosească soluții simple acolo unde acestea pot reduce masa, numărul componentelor sau costurile de producție.

Se vede în materialele interiorului, în soluția aleasă pentru semnătura luminoasă, unde o parte a elementului doar reflectă lumina LED-urilor, dar și în integrarea numelui Dacia direct în banda decorativă din spate, în locul unor litere aplicate individual. Sunt detalii mici, dar explică destul de bine cum a fost gândită mașina: nu să ofere cât mai multă tehnologie posibilă, ci să folosească strict cât consideră Dacia că este necesar.

Sursa foto: Dacia.com

10. Prețul rămâne unul dintre principalele argumente ale noului Spring

La prezentarea de la Paris, Dacia a confirmat și primele repere de preț pentru noua generație. Versiunea de bază Expression va costa sub 18.000 de euro, în timp ce echiparea superioară Journey va rămâne sub pragul de 20.000 de euro, înainte de aplicarea eventualelor subvenții pentru mașini electrice.

Diferența de preț vine și cu un plus de echipare. Expression păstrează o configurație simplă, cu aer condiționat manual, frână de parcare electrică și Media Control, în timp ce Journey adaugă acces keyless, cameră pentru marșarier, sistemul Media Nav Live și serviciile conectate.

Prețurile exacte pentru România nu au fost încă anunțate, dar pragul de 18.000 de euro pentru versiunea de bază este important. Spring intră acum într-o piață a electricelor accesibile mult mai aglomerată decât în 2021, astfel că diferența dintre prețul european anunțat și tariful final din România va conta mult în ecuația noului model.

Sursa foto: ARCMEDIA

Spring s-a schimbat, dar rețeta rămâne aceeași

Noua Dacia Spring este clar mai mult decât un facelift. Are o platformă nouă, este mai mare și mai spațioasă, iar interiorul face un pas înainte față de generația precedentă. În același timp, Dacia păstrează rețeta simplă: 80 CP, o baterie de 27,5 kWh și soluții gândite pentru a ține masa și prețul sub control.

Prima întâlnire de la Paris ne-a arătat o mașină mai matură, dar tot orientată în primul rând către oraș. Cum se traduce această evoluție pe șosea vom afla atunci când vom conduce noul Spring în România.

Sursa foto: ARCMEDIA

 


Sursa foto: ARCMEDIA



Comentarii
Inchide