Amenda colosală primită de un şofer român în Franţa! O va putea plăti vreodată?

Autor: Cristian Agatie 09 sept. 2019 Știri auto
Amenda colosală primită de un şofer român în Franţa! O va putea plăti vreodată?

Un şofer român de TIR a fost amendat de Jandarmeria franceză cu o sumă record de 26.250 de euro. Valoarea amenzii este atât de mare, încât chiar şi francezii au simţit nevoia să precizeze că nu este vorba de o greşeală de tipar.

Şoferul român, care lucra pentru o companie spaniolă, a fost amendat pentru nu mai puţin de 31 de încălcări ale reglementărilor rutiere franceze, dintre care 24 au fost pentru nerespectarea timpilor de odihnă. Practic, pe parcursul a 24 de ore, şoferul nu efectuase decât o singură oră de odihnă în ultimele 24 de ore, faţă de cele 9 impuse de legislaţia franceză. 

Mai mult, şoferul condusese chiar şi aproape 9 ore fără nicio oprire, în condiţiile în care legislaţia impune perioade maxime la volan de 4,5 ore. În aceste condiţii, maşina românului a fost reţinută de autorităţile franceze ca măsură asiguratorie, până la achitarea amenzii.

Citeşte şi

Maşină de lux parcată neregulamentar a fost ridicată de poliţişti: „Dacă l-au zgâriat, dă primăria faliment” – FOTO

Cum se făceau testele auto în România înainte de 1989 cu Dacia 1300. VIDEO

Uită de benzină sau motorină. S-a inventat maşina care merge cu apă, oţet şi cola – VIDEO

Potrivit autorităţilor franceze, fapta românului prezintă nu doar o formă de concurenţă neloială faţă de alţi transportatori, ci şi un real pericol pentru siguranţa circulaţiei, oboseala la volan fiind una dintre cauzele majore ale accidentelor de circulaţie.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide