Aplicațiile de mobil care anunță radarele au fost declarate ilegale în Germania

Autor: Cristian Agatie 20 feb. 2020 Știri auto
Aplicațiile de mobil care anunță radarele au fost declarate ilegale în Germania

Dacă aveți drum prin Germania trebuie să fiți atenți la aplicațiile de mobil care anunță radarele. Folosirea acestora a fost declarată ilegală în Germania. Cei care încalcă această nouă prevedere a codului rutier german (StVO) riscă o amendă de 75 de euro.

Modificarea operată în codul rutier german a intrat în vigoare de la data de 14 februarie și se aplică în cazul aplicațiilor pentru telefoane mobile care arată poziția și emit avertizări la apropierea de camerele radar, fixe sau mobile. Până acum, aceste aplicații intrau într-o zonă gri a legislației, care prevedea interzicerea dispozitivelor speciale care permit detectarea radarelor poliției, dar nu făcea nicio referire la aplicații. Prevederea se aplică și pentru sistemele de navigație care au funcție de avertizare la camere radar.

Trebuie precizat că simplul fapt de a avea instalată o astfel de aplicație (Waze este un exemplu bun în acest sens) nu reprezintă contravenție. Numai folosirea funcției de avertizare a camerelor radar este ilegală, aplicația putând fi folosită fără probleme cu funcția de avertizare dezactivată. Probabil că în scurt timp aplicațiile vor fi actualizate de dezvoltatori astfel încât să nu mai ofere această funcție pe teritoriul Germaniei.

Aplicațiile care anunță radarele pot fi folosite de pasageri

Prevederea introdusă în codul rutier german are și o scăpare: nu se aplică pasagerilor, ci doar șoferului. În teorie, pasagerii ar putea, astfel, să folosească o aplicație de mobil care oferă atenționări pentru camerele radar. Problema este că, potrivit legii, nu au voie să îi avertizeze pe șoferi. Nu este clar cum ar putea fi dovedită o astfel de abatere, dar probabil că germanii sunt atât de conștiincioși încât se predau singuri la poliție.

Pedeapsa pentru nerespectarea noilor prevederi este amenda de 75 de euro și un punct de penalizare pe permisul auto. Dacă detectoarele radar pot fi confiscate de polițiști, telefoanele mobile și sistemele de navigație cu funcție de avertizare radar nu pot fi confiscate, deoarece funcționalitatea lor principală nu este cea de avertizare la radare.

Care este situația în Europa

În alte țări din Europa reglementările în ceea ce privește aplicațiile care anunță radarele variază semnificativ. Spre exemplu, în Albania, Bulgaria și România, folosirea aplicațiilor cu avertizare radar este permisă. Pe de altă parte, în Belgia, Luxemburg, Suedia sau Serbia contravenienții riscă până la 6 luni de închisoare. În cele mai multe țări se plătește o amendă, care în Cehia poate ajunge și la 7.300 de euro. În Austria, pe de altă parte, sunt amendați doar cei care folosesc detectoare de radar (până la 4.000 de euro), în timp ce avertizările emise de sistemul de navigație sau telefonul mobil sunt perfect legale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide