Apogeul sfidării, al umilinţei şi al nerespectării legilor (video)

Autor: Alexandru Banu 12 mart. 2018 Știri auto
Apogeul sfidării, al umilinţei şi al nerespectării legilor (video)

Există o limită în toate, zice un dicton latinesc. Iar atunci când limita este depăşită întruna şi cu tupeu, nu te poţi simţi decât prea mic pentru un război cu impertinenţa. În ţara asta nu mai există lege care să fie respectată. Există legi cu care te împaci şi justiţie cu care te tocmeşti. Este foarte greu să mai ai încredere în nişte autorităţi care nu dovedesc măsuri identice în toate căzurile. De aici au apărut şi frustrările oamenilor că legea nu e aceeaşi pentru toţi, vorbe ca “iau de la săraci, că de bogaţi nu au curaj să se atingă” şi, din păcate, “plec din ţara asta cu primul tren!”.

Ce mai e de făcut când s-a depăşit limita? Se pare că nici Facebook-ul nu mai funcţionează. Devenise unealta care putea oprobria pe oricine. La început era o poftă pentru share-uri până când vinovatul se vedea pe wall-ul prietenilor. Acum, ni se pare că unii chiar aleargă după această promovare gratuită, fără să-i intereseze că au comis o mizerie. Iar braţul legii a rămas un deget amărât care arată înspre legea prost-scrisă şi făcută.

Sâmbătă am deschis televizorul pe la prânz şi am avut o retrăire de acum peste 28 de ani. O demonstraţie de putere condamnată de către cei mai mulţi oameni – zicem noi – cu cap. Cine şi-a dorit să fie obiectiv a cerut răbdare, să nu plecăm cu preudecăţi şi preconcepţii. Până la urmă, poate fi un moment zero ivit din nimic, poate fi speranţa în schimbarea omului.

Totul a fost însă distrus până la temelii de ultimul act al congresului, care şi acum e colportat pe Facebook. O explozie de aplauze, urale şi un răspuns ferm la o întrebare de autocrat.

Şi dacă ne acuzaţi de o anlaiză subiectivă, priviţi ceea ce face Adrian Dobre, purtător de cuvânt al PSD, după ce se urcă în maşină, ştiind că e filmat şi fiind avertizat că în faţă este sens interzis. Am întrebat surse din poliţie dacă atunci când circulaţia este interzisă maşinilor pentru un eveniment oragnizat, organizatorii acelui eveniment au derogare de la legile de circulaţie din zonă. Răspunsul a fost, desigur, NU! Trebuie să te supui legilor de circulaţie în orice condiţii, dacă nu este o situaţie de forţă majoră.  

Adrian Dobre sfidează legea chiar în faţa organelor (video)

Autor Alexandru Banu

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide