Apple va restricţiona expedierea de SMS-uri în timpul condusului

Autor: Adrian Mihălţianu 28 apr. 2014 Știri auto

Cererea de patentare a fost înregistrată de Apple încă din 2008, cu mult timp înainte ca producătorul să se orienteze către proiecte ce implică şi zona auto, ca Siri Eyes Free sau Car Play.

Tehnologia constă în integrarea unui sistem care să detecteze în primă fază dacă utilizatorul se află la volan iar dacă acest lucru se întâmplă, să oprească automat funcţiile care ar putea distrage atenţia conducătorului auto.

Conform Apple Insider, inovaţia este bazată pe două principii de funcţionare. Primul presupune ca telefonul să poată detecta independent dacă utilizatorul conduce, cu ajutorul camerelor (acestea detectează locul din maşină în care se află posesorul telefonului – zona sigură cuprinde scaunul din dreapta şi bancheta din spate, în timp ce zona de pericol este reprezentată de locul de la volan).

În ceea ce priveşte senzorii de mişcare şi receptorul GPS încorporat, acestea vor putea detecta şi diferenţia dacă utilizatorul merge, aleargă sau se deplasează la bordul unui autoturism.

O a doua posibilitate ar fi ca telefonul să primească informaţii direct de la automobil, însoţite de semnale care să blocheze anumite funcţii şi implicit utilizarea dispozitivului.

Nu există încă informaţii care să sugereze implementarea unui asemenea sistem pe o nouă generaţie iOS, însă dacă proiectul este dus la capăt de Apple, am putea fi martorii unor schimbări de legislaţie care să impună instalarea unei asemenea tehnologii pe orice tip de smartphone.

Ne interesează şi părerea vostră pe această temă, aşa că ne puteţi spune dacă soluţia vi se pare utilă sau nu, în secţiunea de comentarii de mai jos.

FotoUSPTO, Appolicious

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide