Aston Martin prezintă noul DB12: „Primul super tourer din lume” – VIDEO

Publicat: 25 05. 2023, 11:36

Aston Martin a dezvăluit noul său model, numit DB12. Grand tourer-ul britanic dispune de 680 CP și atinge o viteză maximă de peste 300 km/h.

Aston Martin a prezentat modelul DB12, noul său grand tourer, dar vom vedea că nu este chiar atât de nou pe cât și-ar dori Aston Martin să credem.

Noul DB12 a fost conceput pentru a sărbători cea de-a 110-a aniversare a mărcii. Modelul este, în esență, un facelift puternic pentru DB11, care a fost introdus în 2016. Cu toate acestea, schimbările nu se opresc doar la câteva retușuri vizuale.

La exterior, Aston Martin DB12 are foarte multe lucruri în comun cu DB11, mașină cu care împarte „fundația”, dar există și câteva schimbări, precum o nouă parte frontală cu o grilă mai mare și faruri redesenate, completată de un splitter agresiv. Din păcate, partea din față este singura parte despre care putem spune că a suferit schimbări importante, deoarece practic tot ce se regăsește în spatele montantului A este împărțit cu predecesorul său.

Interiorul este complet nou

În timp ce exteriorul este foarte asemănător cu cel al lui DB11, nu același lucru se poate spune despre cabină, deoarece aceasta este demnă de anul 2023. Șoferul are la dispoziție un nou volan și un panou de bord complet digital. Acesta este acompaniat de un nou ecran central de 10.25 inch, care beneficiază de conectivitate cu telefonul prin Android Auto sau Apple CarPlay. Lăsând ecranele deoparte, există o consolă centrală plutitoare și o nouă planșă de bord cu orificii de aerisire subțiri. Modelul are, de asemenea, un schimbător de viteze minimalist, un nou comutator și materiale de calitate superioară. Șoferii vor găsi, de asemenea, un controler rotativ, care oferă acces ușor la cele cinci moduri diferite de conducere.

Aston Martin DB12 dispune de un motor V8 mai puternic

Sub capota lui Aston Martin DB12 stă un motor V8 de proveniență Mercedes, cu o capacitate de 4.o litri și supraalimentat cu două turbine. Acesta produce 680 CP și 800 Nm de cuplu, putere suficientă pentru a propulsa mașina de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde, iar viteza maximă este de 325 km/h. Noul motor este conectat la o transmisie automată cu 8 trepte de viteză, iar DB12 echipat cu acest motor este mai rapid de la 0 la 100 chiar și decât DB11 cu motor V12.

Aston Martin DB12 va fi lansat în al treilea trimestru al acestui an. De asemenea, ne putem aștepta și la o versiune cabrio care să i se alăture în viitor.

VIDEO