Audi AI-Trail este conceptul unui off-roader al viitorului

Autor: Cristian Agatie acum 3 ani Știri auto
Audi AI-Trail este conceptul unui off-roader al viitorului

Audi nu a oferit mai multe detalii despre radicalul concept pe care-l va dezvălui la Frankfurt, dar ştim că este al patrulea concept electric al mărcii, după AICON (un sedan cu sistem de conducere autonomă), prezentat în 2017 la Frankfurt, PB18 e-tron (Coupé sportiv, 2018, Paris) şi AI:ME (model citadin autonom, Shanghai 2019). Toate cele patru concepte vor putea fi admirate în cadrul standului Audi de la salon.

Vorbind despre conceptul care va fi adus anul acesta la Frankfurt, designerul-şef al Audi, Marc Lichte spune: „Nu-mi amintesc un concept Audi care să fi fost atât de radical şi progresist din punctul de vedere al designului”. Lichte este de părere că designul modelelor viitorului se va schimba, iar ceea ce apare acum ca un concept radical va fi, probabil, un design banal al unui model de mare serie.

De asemenea, Marc Lichte este încrezător în viitorul industriei auto, chiar dacă modelul de business s-ar putea schimba radical. „Vor fi noi modele de business pentru Audi pe care acum nici nu ni le putem imagina”,a adăugat Lichte.

 



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide