Audi prezintă o nouă motorizare TFSI, disponibilă pe viitorul A4

Autor: Andrei Ştirbu 08 mai 2015 Știri auto

În cadrul Vienna Motor Symposium, Audi a prezentat o versiune a motorizării TFSI de 2,0 litri, care se va regăsi pe viitorul A4.

Promovat ca „rightsized” („de dimensiuni corespunzătoare”), motorul turbo de 2,0 litri dispune de 190 de cai-putere şi 320 de Newtoni-metru (disponibili între 1.450 şi 4.400 rpm).

Puterea inferioară TFSI-ului omolog din gama actuală este compensată de un consum redus de combustibil. 5,0 litri la suta de kilometri, după cum oficialii Audi declară.

Prima dată când am auzit termenul „rightsized” legat de motorizări a fost la Mazda. Se pare că şi în Europa se preia termenul. Să înţelegem că noul trend este acela al motoarelor (un pic mai) mari, dar mai economice şi mai fiabile? Adică aşa cum se făceau înainte…?

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide