Audi R8 Competition – cel mai puternic Audi de serie produs vreodată

Autor: ProMotor 29 oct. 2014 Știri auto

Audi R8 Competition va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Los Angeles, dar până atunci Audi face public un set de fotografii menite să sublinieze micile detalii care îl deosebesc pe R8 Competition de un Audi R8 obişnuit.

Designerii s-au inspirat pe alocuri din aspectul propus de Audi R8 LMS, lucru care se reflectă cel mai bine prin prezenţa unor componente din fibră de carbon: spoilerul faţă, carcasele oglinzilor laterale, difuzorul şi eleronul spate. Supercar-ul poate fi comandat cu un set de jante de aliaj vopsite în negru iar tematica bazată pe fibră de carbon este preluată şi la interior, unde clienţii vor avea mână liberă la personalizare după bunul plac.

Ce ne interesează în mod special este uzina de sub capotă – un V10 de 5,2 litri ce livrează 570 CP (425 kW) (cu 10 CP mai mult faţă de Audi RS6 Avant) pe care cel de la volan îi gestionează cu ajutorul unei transmisii automate S tronic cu şapte rapoarte.

Resursele sunt puse pe asfalt cu ajutorul unui sistem de tracţiune integrală care face ca R8 Competition să parcurgă intervalul 0-100 km/h în 3,2 secunde şi să poată continua sprintul până la viteza maximă de 320 km/h.

Partea tristă este că modelul va fi produs în doar 60 de exemplare şi din primele informaţii, va fi disponibil doar pe piaţa din SUA.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide