Autostrăzile din România sunt folosite de șoferi ca piste de mare viteză

Autor: George Cristea 14 sept. 2020 Știri auto

Autostrăzile din România sunt folosite de șoferi ca piste de mare viteză, după cum au descoperit polițiștii în acest weekend. Chiar dacă rețeaua de autostrăzi nu este foarte mare, șoferii profită de asfaltul bun pentru a testa viteza maximă a mașinilor lor.

Intră în Galeria FOTO

Există o legendă potrivit căreia numărul mare de accidente produse în România se datorează lipsei autostrăzilor. Cu toate acestea, românii folosesc autostrăzile nu pentru a ajunge în siguranță la destinație, ci pentru a testa limitele mașinilor. În multe cazuri, aceștia își depășesc limitele personale, de unde și numeroasele caramboluri produse pe autostrăzi în România. Viteza excesivă și nepăstrarea distanței de siguranță între mașini reprezintă principalele cauze care duc la accidente pe autostrzăile din România.

Numai în acest weekend, 248 de șoferi care au depășit viteza legală pe autostrăzi au fost depistați de polițiștii rutieri. În 74 de cazuri polițiștii au reținut permisul de conducere al celor care au depășit limita de viteză cu peste 50 km/h, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile. De asemenea, polițiștii au depistat 5 persoane care nu foloseau centura de siguranță, 2 autoturisme care prezentau defecțiuni tehnice, iar câte o sancțiune a fost aplicată pentru oprire neregulamentară pe banda de urgență, folosirea incorectă a luminilor și lipsa sistemului de retenție pentru copii. Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii care acționează pe autostrăzi au reținut 2 certificate de înmatriculare.

Autostrăzile sunt adevărate piste de viteză

La data de 13 septembrie 2020, polițiștii care acționau pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat un bărbat, de 20 de ani, pe sensul spre Râmnicu Vâlcea, care conducea sub influenta substanțelor psihoactive, respectiv cannabis. De asemenea, șoferul, care avea permisul de mai puțin de un an, a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu viteza de 187 km/h. În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, tânărul fiind sancționat și pentru depășirea vitezei legale.

La aceeași dată, pe același sens de mers al autostrăzii menționate, polițiștii rutieri au depistat 4 șoferi care conduceau cu vitezele de 215 km/h (2 șoferi), 211 km/h și 217 km/h. În toate cazurile a fost reținut permisul de conducere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Duminică, polițiștii rutieri au depistat pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, doi șoferi care conduceau cu vitezele de 204 km/h, respectiv 225 km/h. În ambele cazuri a fost reținut permisul de conducere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Care este sancțiunea pentru depășirea vitezei legale?

Potrivit Poliției Române, depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide