Un autoturism a rămas blocat pe șinele de tren – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 13 sept. 2021 Știri auto

Traficul feroviar către Brașov a fost blocat, duminică seară (12 septembrie), în zona Nistorești, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și a rămas suspendat pe calea ferată, anunță Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova.

Potrivit sursei citate, șoferul autoturismului susține că a evitat o altă mașină ale cărei date de identificare nu le-a reținut, a părăsit partea carosabilă și a rămas suspendat pe șinele de cale ferată, pe sensul de mers către Brașov.

În mașină se aflau trei persoane, în urma incidentului nefiind înregistrate victime, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Traficul feroviar pe linia către Brașov a fost oprit pentru câteva ore.

Intră în GALERIA FOTO

Accidente petrecute la trecerile la nivel cu calea ferată în 2021

De la începutul anului 2021 şi până în prezent, s-au produs 124 de accidente la trecerile de cale ferată, cu 19 răniți şi 8 persoane decedate, se arată într-o informare de presă emisă de CFR Infrastructură către Economedia.ro.

În primele 7 luni ale anului în curs, au fost aplicate 967 de sancțiuni contravenționale, ca urmare a nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, fiind reținute același număr de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În România, pe rețeaua administrată de CFR SA, există 5.025 treceri la nivel cu calea ferată, dintre care, 252 sunt prevăzute cu barieră automată, 888 sunt prevăzute cu semnale acustice și luminoase, 436 sunt prevăzute cu bariere mecanice și 3.449 sunt semnalizate cu indicator rutier (Crucea Sfântului Andrei).

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ISU Brașov


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide